Reclamă

O fostă spioană rusă este convinsă că președintele Rusiei nu va opri războiul din Ucraina și va face orice pentru a-l câștiga. Este vorba despre Aliia Roza, o tânără de 37 de ani, care a fost antrenată în același program militar ca și Vladimir Putin.

O fostă spioană rusă dezvăluie planurile lui Putin

Ea a devenit cunoscută la nivel mondial după ce a dezvăluit că s-a îndrăgostit de una dintre „țintele sale”. Între timp, bărbatul a decedat. Femeia a părăsit Moscova în urmă cu 10 ani, iar acum locuiește împreună cu fiul său în Los Angeles.

Ea spune că în programul militar unde a fost antrenată, la fel ca și Putin, au fost învățați cum să rămână calmi și fără reacție în situații foarte stresante. Ea susține că Vladimir Putin câștigă întotdeauna, iar acest război nu îl poate pierde. De asemenea, el nu poate da înapoi, fiindcă îi va afecta reputația.

Adevăratul plan al lui Vladimir Putin a fost dezvăluit! Fostă spioană rusă: Va face orice să câștige războiul
Aliia Roza, fosta spioană rusă

„Va merge până la capăt. Obiectivul lui este să aibă control deplin în Ucraina. Strategia lui este clară, să nu lase NATO să plaseze vreo rachetă sau armă în Ucraina. Va face orice să își atingă obiectivul. Nu s-a așteptat ca ucrainenii să lupte înapoi și să primească sprijin de la toată lumea”, a declarat Aliia Roza.

Militarii ruși sunt demoralizați

Aliia Roza s-a născut în URSS. Pe vremea când era adolescentă, ea a devenit spion rus. Ea a dezvăluit că a discutat cu familia sa, aflată în Rusia. Conform acesteia, persoanele din Rusia de peste 45 de ani îl susțin pe Vladimir Putin în lupta pentru Ucraina, fiindcă le este frică. În schimb, tinerii militari au început să se simtă demoralizați, însă aceștia nu pot alege dacă merg sau nu la război, fiindcă sunt obligați.

Este a 19-a zi de război în Ucraina. Deși s-au purtat și se poartă în continuare negocieri pentru pace, pare că Vladimir Putin nu vrea să ajungă la niciun numitor comun cu ucrainenii.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro