Reclamă

Transmisie în direct din Parlament 

Astăzi s-au întâlnit Camera Deputaților și Senatul pentru a dezbate și vota moțiunea de cenzură depusă de PSD contra Guvernului Orban, privind alegerile locale în două tururi.

Ședința este condusă de Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor și sunt prezenți peste 350 de parlamentari.

Potrivit deciziei Birourilor permanente, la dezbaterea moţiunii de cenzură Guvernul va avea la dispoziţie 60 de minute, iar grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat astfel: PSD – 34 de minute, PNL – 18 minute, USR – 7 minute, Pro Europa – 4 minute, UDMR – 5 minute, PMP – 2 minute, Grupul minorităţilor naţionale – 3 minute, deputaţi şi senatori neafiliaţi – 6 minute.

Moțiunea a fost semnată de 208 parlamentari PSD și UDMR.

Semnatarii susțin că „Curtea Constituţională v-a spus deja, prin cele două decizii din 29 ianuarie 2020, că mergeţi pe un drum greşit. Că este un abuz de putere să vii cu angajări de răspundere pe proiecte aflate deja în procedură parlamentară. Că PNL încalcă grav Legea fundamentală! Domnule Orban, aţi deschis o cutie a Pandorei care poate avea repercusiuni tragice pe viitor asupra tuturor românilor. Regulile democratice nu sunt facultative!”

„Nu poţi să fii la putere şi să modifici legea electorală din interes conjunctural, cu câteva luni înainte de alegeri, pentru a-ţi crea un avantaj propriu. Este un abuz de putere evident. Un abuz care încalcă în mod flagrant Constituţia României şi standardele de bună practică definite de Comisia de la Veneţia şi împărtăşite de toate statele membre ale Uniunii Europene. Niciunul dintre dumneavoastră nu cred că îşi doreşte să fie părtaşul unui asemenea abuz. (…)Aşadar, stimaţi colegi, având în vedere dorinţa PNL de a privatiza democraţia din România, vă rugăm să susţineţi această moţiune de cenzură! Drumul României nu este spre est. Nu-i lăsaţi să ducă România pe acel drum!”, mai arată semnatarii moţiunii.

Pentru a trece, moțiunea de cenzură are nevoie de 233 de semnături, iar votul va fi secret, cu bile.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro