Produsele de post din soia consumate în exces pot tulbura activitatea sistemului endocrin. Asta mai ales dacă în organism există un deficit de iod.
Doctorii fac avertizări cu privire la soia că, inhibă o enzimă importantă pentru sinteza de hormoni tiroidieni. Motiv pentru care trebuie consumată cu precauție de persoanele care urmează tratament cu levotiroxină sau care sunt predispuse la boli de tiroidă. Acest medicament este adesea luat de pacienții cu hipotiroidie sau cancer tiroidian.
Dacă totuși dorești să consumi soia, este bine să o faci la cel puțin 4 ore după administrarea tratamentului cu levotiroxină. Și trebuie să ai grijă la aportul de iod: consumă sare iodată, pentru a evita aceste dezechilibre hormonale.
Soia poate deregla funcția tiroidiană
Chiar dacă soia poate avea un efect benefic asupra nivelului de colesterol și glucoză din sânge, putând astfel reduce riscul bolilor cardiovasculare și al diabetului, unele studii arată că acest aliment, mai ales dacă este modificat genetic, trebuie consumat cu moderație de persoanele predispuse la afecțiuni tiroidiene sau care urmează tratamente în acest scop, potrivit datelor furnizate verywellhealth.com.
Produsele din soia se încadrează în categoria de alimente numite goitrogene, care împiedică producerea normală de hormoni tiroidieni. Mai mult, acestea determină mărirea glandei tiroide.
Goitrogenii sunt substanțe care pot deregla funcția tiroidiană prin inhibarea capacității organismului de a utiliza iod. Cu alte cuvinte se produce blocarea procesului prin care iodul este încorporat în hormonii tiroidieni T4 (tiroxina) și T3 (triiodtironina).
Consumul în exces de alimente bogate în goitrogeni poate duce la creșterea în volum a gușei, ca urmare a producției excesive de TSH. Acest hormon suprastimulează glanda tiroidă și determină mărirea acesteia.
În același timp, există riscul ca astfel de alimente să inhibe acțiunea medicamentelor pentru reglarea hormonilor tiroidieni.
Beneficiile consumului de soia
Pe de altă parte, dacă nu ai probleme cu tiroida și nu iei medicamente pentru reglarea hormonilor tiroidieni, poți consuma fără probleme soia. Studii au arătat că acest aliment poate avea efect benefic, datorită isoflavonelor conținute.
Aceste substanțe au efect de tip estrogenic. Ele pot ameliora simptomele la menopauză, precum bufeurile sau transpirațiile.
De asemenea, consumul de soia poate oferi protecție împotriva osteoporozei, a bolilor de inimă, diabetului și cancerului de sân.