Războiul dintre Rusia și Ucraina ar putea avea consecințe pe termen lung. Conflictul dintre cel două țări va afecta și restul lumii, iar urmările se vor vedea în curând. Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO), din cadrul ONU, a tras un semnal de alarmă și a avertizat că prețurile internaționale la alimente și furaje ar putea crește cu până la 20%.
Potrivit informațiilor publicate, Rusia este cel mai mare exportator de grâu din lume, iar Ucraina se află pe locul cinci. Iar din cauza conflictului ce se desfășoară acum, cel două țări nu vor mai pute face distribuția. FAO a declarat că exporturile rusești pentru anul următor sunt extrem de incerte, în timp ce Ucraina cel mai probabil nu își va putea culege recoltele. Astfel, dispariția celor două țări de pe piață ar putea atrage consecințe grave.
Până acum Ucraina și Rusia asigurau 19% din aprovizionarea mondială de orz, 14% din cea de grâu și 4% din cea de porumb. Aceste cifre reprezintă mai mult de o treime din exporturile globale și FAO susține că deficitul preconizat nu ar putea să fie acoperit de alte țări.
„Îngrijorător este că deficitul de aprovizionare la nivel mondial rezultat ar putea duce la creşterea preţurilor internaţionale la alimente şi furaje cu 8 până la 22% peste nivelurile deja ridicate”, a transmis FAO, într-un comunicat.
Alimente mai scumpe cu 20%
Astfel, consecințele războiul o să fie dure și se vor resimți puternic. Potrivit informațiilor FAO 50 de țări depind de Ucraina și Rusia pentru 30% sau mai mult din livrările lor de grâu. Iar ieșirea de pe piață a acestor jucători le lasă extrem de vulnerabile.
Așadar, FAO avertizează că prețurile alimentelor ar putea crește semnificativ. Cele mai drastice creșteri s-ar înregistra în regiunea Asia-Pacific, Africa Subsahariană, Orientul Apropiat și Africa de Nord.
„Numărul de persoane subnutrite ar putea crește cu 8 până la 13 milioane în 2022/2023”, a mai precizat FAO.