Reclamă

Caz incredibil în Slatina, acolo unde un bărbat s-a ales cu permisul suspendat pe o perioadă de 90 de zile, după ce poliţiştii l-au testat cu etilotestul şi au găsit l alcoolemie de 0,07 mg/litru. Pentru a le demonstra că nu a băut, bărbatul a cerut analize de sânge, iar rezultatele au confirmat ce susţinea şoferul: a mâncat fructe, mai exact o banană şi două mere.

I-a fost reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile şi a fost amendat cu 1.300 de lei.

Şoferul a povestit jurnaliştilor de la Mediafax că este la cură de slăbire şi că mâncase doar aceste două fructe.

Acum, şoferul rămas pieton va acţiona în instanţă deoarece rezultatele de sânge au confirmat că nu consumase alcool. Pentru a i se restitui permisul, bărbatul trebuie să depună contestaţie şi să acţioneze în faţa judecătorilor.

„La momentul testării, şoferul a avut o alcoolemie de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Are posibilitatea să solicite recoltarea de probe biologice. Le-a solicitat, iar analizele au arătat zero. La momentul acesta, din punct de vedere legal, poliţiştii nu-i pot restitui permisul. Şi atunci, trebuie să meargă la instanţă şi să solicite anularea procesului verbal şi a sancţiunii complementare. În momentul în care depune contestaţia, primeşte un certificat de grefă. Cu acest certificat merge la Serviciul Rutier şi permisul îi este restituit pe loc. Până la finalizarea procesului, va putea circula”, a declarat, pentru Mediafax, Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt IPJ Olt.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro