Lidia Buble a surprins pe toată lumea, miercuri dimineață (9 martie), în momentul în care a apărut în platoul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”, de la Antena 1. În urmă cu câteva săptămâni, artista a apelat la un gest neașteptat, care i-a îngrijorat pe fanii săi din mediul online. Fosta iubită a lui Răzvan Simion și-a șters toate postările de pe contul de Instagram. Dar ce s-a întâmplat cu vedeta?
În direct, la tv, Lidia Buble a explicat de ce a decis să-și închidă o bună perioadă de timp contul de Instagram. Mai mult de atât, interpreta a revenit cu un nou look, iar acum este de nerecunoscut.
Motivul pentru care Lidia Buble și-a închis contul de Instagram
Lidia Buble a renunțat la pletele blonde și s-a făcut șatenă, spre surprinderea tuturor. Artista a revenit pe micile ecrane și cu o piesă nouă, „Dragostea mea”, o melodie dedicată celor care sunt răniți în dragoste.
„Am simțit să fac schimbarea astea de look de un an de zile. Nu am avut curajul necesar. Așa că odată cu închiderea paginii mele de Instagram, am făcut o cură de detox de la rețelele de socializare. Mi-a prins foarte bine.
Am avut timp să mă concentrez pe ce am de făcut, să mă concentrez pe această lansare. L-am deschis de ieri, am lipsit vreo 2-3 săptămâni. S-a dus perioada cu pozele (n.r. indecente)”, a declarat Lidia Buble, în direct, la „Neatza cu Răzvan și Dani”.
Dani Oțil a vrut să afle dacă are sau nu un iubit
Cum era de așteptat, Dani Oțil a făcut unele glume la adresa Lidiei Buble și a încercat să o tragă de limbă, pentru a afla dacă are sau nu un iubit.
Dani Oțil: „Pot să pun o întrebare tip Măruță? Locuiești la casă sau la bloc? Câte persoane sunt la întreținere? Ieri de 8 martie te-ai împiedicat și tu de un buchet de flori? Mă roade”.
Lidia Buble: „Stau la un penthouse. Acum că vine și Bubli, cățelul meu, o să fie încă o persoană la întreținere. Cadoul de 8 martie a venit mult mai devreme. Vrei să mă prinzi și nu ai cum”.