Alexandra Ungureanu, fosta câștigătoare de la „Bravo, ai stil!”, a fost întotdeauna discretă cu viața personală și au fost puține dățile în care artista a dat din casă. De curând, vedeta și-a deschis sufletul și a recunoscut că încă locuiește cu mama ei, deși are 40 de ani.
Într-un interviu pentru Click, Alexandra Ungureanu a dezvăluit că stă sub același acoperiș cu cea care i-a dat viață, însă speră că până la sărbătorile pascale, se va muta la casa ei.
Alexandra Ungureanu are 40 de ani, dar încă locuiește în aceeași casă cu mama ei
„Nu, durează. Tot mi se spune că nu e gata. Sper că până în Paște mă mut în casa mea. Acum eu sper ca până se termină războiul să mă mut”, a spus jurata de la Eurovision.
De asemenea, interpreta a recunoscut că a avut ceva probleme în dragoste, în perioada sărbătorilor, iar faptul că a locuit cu mama ei a ajutat-o enorm.
„Păi cu cine să stau? Era ideal să stau în chirie, dar cred că ne ajută foarte mult legătura noastră și mai ales în această perioadă. Suntem bine în acest moment. De sărbătorile astea am avut o perioadă mai dubioasă în dragoste, deci timingul este perfect calculat pentru toate aspectele din viața mea, ca să se echilibreze totul. Dar nu-mi trebuie mie măritiș. Dar îmi trebuie să fiu fericită. Nu m-am măritat nici cu muzica. Dar vreau să mă îndrăgostesc nebunește”, a mai mărturisit Alexandra, pentru Click!
Alexandra Ungureanu a fost părăsită înainte de nuntă
În urmă cu ceva timp, Alexandra Ungureanu dezvăluia că a fost părăsită de logodnic chiar înainte de nuntă. Cu șapte ani în urmă, vedeta era pregătită să-i spună DA alesului inimii sale, Andrei. De dragul bărbatului, Alexandra Ungureanu era dispusă să se mute în America.
„Eram fericită şi credeam că va fi bine. Trăirile mele şi cum mă simt nu trebuie spuse prin cuvinte. De acum, am să mă ocup de muzică, viaţa personală am pus-o deoparte. Mi-a făcut rău când am ales să vorbesc despre relaţia mea, însă se vor așeza lucrurile bine pentru mine cândva”, mărturisea Alexandra Ungureanu.