Asta se întâmplă și în cazul președintelui rus, Vladimir Putin. Nu mai știi ce să crezi, ce este adevărat și ce nu despre acesta, însă totul trebuie luat în considerare. După ce au apărut informații referitoare la amante, armata din femei, sau faptul că și-a mutat familia într-un buncăr, acum a apărut o informație care zguduie planeta.
1. Vladimir Putin ar fi grav bolnav
O sursă de la Pentagon, citată de Daily Star, susține că președintele Rusiei suferă de „cancer intestinal în fază terminală”. S-a ajuns la această concluzie după ce Putin a apărut în public cu fața umflată, după ce Rusia a invadat Ucraina.
Conform sursei citată de Daily Star, fața „umflată” cu care s-a prezentat Putin în public ar fi cauzată de medicamentele pentru cancer sau de steroizi. De asemenea, sursa spune că expresia lui Putin arată că suferă în mod constant. Din această cauză, el ar putea deveni mai agresiv. De asemenea, invazia Ucrainei ar putea fi cauzată de faptul că Putin este pe moarte și vrea să rămână în istorie.
2. Boala gravă de care ar suferi Putin
Această sursă ar fi un ofițer de informații militare. El spune că analiștii l-au studiat pe Vladimir Putin și au ajuns la concluzia că este grav bolnav. Se pare că președintele este îngrijorat să nu se infecteze cu Covid-19 și își ține personalul la distanță.
„În trecut l-am văzut zâmbind, dar în 2022 sunt puţine poze cu el arătând fericit”, a spus acesta.
Totuși, un alt american, Lord David Owen, fost secretar de stat pentru afaceri externe, este convins că liderul rus își administrează steroizi. Așa ar fi explicate schimbările evidente de pe chipul oligarhului rus.
3. Starea mentală a lui Putin s-a înrăutățit din cauza pandemiei
„Acest om a fost în izolare completă, e ceva extraordinar, nu a văzut pe nimeni, stă la kilometri distanță, cu o presiune enormă”, a mai spus fostul ministru.
Anumiți experți consideră că starea mentală a lui Vladimir Putin s-a înrăutățit din cauza pandemiei de coronavirus. Din această cauză el ar fi putut ordona invazia Ucrainei. Se pare că Vladimir Putin a avut contact limitat cu oamenii în ultimii doi ani. De asemenea, cei care vor să se întâlnească cu el, trebuie să se izoleze.