Reclamă

Este sărbătoare importantă pentru toții creștinii ortodocși din România. ziua de astăzi marchează începutul Postului Paștelui, care este una dintre cele mai importante sărbători. În această perioadă, oamenii trebuie să fie foarte atenți la bârfe și alte răutăți.

Postul Paștelui începe anul acesta pe data de astăzi, 7 martie 2022. Acest post durează 40 de zile, iar credincioșii se pregătesc trupește și sufletește pentru întâmpinarea sărbătorii Nașterii Domnului.

Astăzi începe Postul Paștelui. Iată ce nu ai voie să faci

arhivă

În aceste 40 de zile de post, oamenii trebuie să fie atenți la ceea ce mănâncă și ceea ce fac. Postul nu este numai despre mâncare, așa cum spun preoții, ci mai mult despre rugăciune și lepădarea păcatelor.

Postul Paștelui se mai numește Postul Mare. Cei care îl țin, nu au voie să consume alimente de origine animală. Peștele, brânza, carnea, ouăle și laptele nu au voie să fie consumate în această perioadă. De asemenea, rugăciunea are un rol important, încât reprezintă curățirea sufletului.

Rugăciunea care trebuie rostită în Postul Paștelui

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat.

Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro