Războiul dintre Rusia și Ucraina pare departe de a ajunge la final, iar în conflict ar putea să fie angrenate și țările vecine. Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, a avertizat că țările care ajută Ucraina cu găzduirea și lansarea de pe aerodromuri a avioanelor de război, pot considera că sunt adversari direcți ai armatei rusești. În acest context, Klaus Iohannis a făcut câteva declarații.
Președintele țării a vorbit despre războiul ce are loc nu departe de granițele țării noastre, dar și despre amenințările voalate pe care Rusia le lansează la adresa statelor ce se învecinează cu Ucraina. Kalus Iohannis a dat asigurări că războiul nu se va extinde și cu siguranță nu va ajunge în România.
Pe de altă parte, Klaus Iohannis a declarat că România va continua să ajute și să ofere sprijin refugiaților. De asemenea, acesta a vorbit și despre ipoteza în care Moldova o să fie atacată, susținând că România va oferi și în acel caz ajutor.
„Noi pornim de la scenariul în care acest conflict nu se va extinde, NATO nu va fi implicată în acest conflict militar și nici România nu va fi implicată în acest conflict. Rolul nostru pe care îl vedem este cel pe care l-am descris. Ajutăm pe cei care se refugiază, vom ajuta și pe cei care rămân în Ucraina. Iar cu Moldova suntem într-o relație foarte strânsă și suntem hotărâți ca, în situația în care umanitar este nevoie de ajutor, să intervenim și acolo. Nu avem acum date care să arate un scenariu că Moldova ar fi amenințată
Noi nu calculăm acum un scenariu în care România să fie implicată în conflict sau să fie amenințată. Eu pot să spun un lucru simplu: aici, în România, suntem acasă, asta este țara noastră și aici rămânem!”, a declarat Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis: NATO mai aproape de Flancul Estic
Deși nu ia în calcul un eventual atac asupra României, Kalus Iohannis a mai declarat că întreg contextul este unul instabil, iar România își întărește defensiva. În acest sens, Klaus Iohannis a anunțat ca forțele NATO să se apropie de Flancul Estic.
„Sunt două lucruri. În acest moment, nu avem indicii că alt scenariu este necesar decât cel în care trăim, din păcate, acum. Deci, nu credem că se va extinde conflictul. Pe de altă parte, este foarte clar că aici avem un agresor, care este Rusia, şi noi trebuie să facem tot ce trebuie pentru a ne proteja şi a asigura o defensivă pentru statele noastre. Şi, în acest sens, da, este de dorit şi este destul de probabil să vină forţe din NATO mai aproape de Flancul Estic”, a mai declara Klaus Iohannis.