Nicoleta Dragne a fost una dintre concurentele care a intrat mult mai târziu în competiția stilului de pe Kanal D. Fosta ispită de la „Temptation Island – Insula Iubiri” s-a făcut remarcată imediat și nu s-a ferit să le pună la punct pe adversarele ei. Cei care au urmărit „Bravo, ai stil! Celebrities” au observat că între Nicoleta și Viviana au existat nenumeroase tensiuni pe care cele două nu încercat să le ascundă.
Nicoleta Dragne a fost una dintre cele mai vocale concurente de la „Bravo, ai stil! Celebrities”. Aceasta s-a impus imediat în rândul concurentelor și atrăgea mereu atenția asupra lucrurilor care o deranjau. Nicoleta a spus din prima secundă că scopul ei nu este acela de a-și face prietene în competiție și se pare că a avut dreptate.
Pe parcursul edițiilor în care a ocupat un scaun în competiție, Nicoleta Dragne a fost extrem de acidă la adresa Vivianei Sposub. Concurenta nu a fost deranjată doar de adversara ei, ci și de comportamentul lui George Burcea. Conflictul între cele două a escaladat în momentul în care George a făcut afirmații dure cu privire la violența domestică asupra femeilor.
Nicoleta Dragne evită orice conjunctură în care este implicată și Viviana Sposub
Invitată recent la „Detectorul de minciuni”, emisiunea din online prezentată de Oana Radu, Nicoleta Dragne a abordat și acest subiect. Fosta concurentă a recunoscut că nu simte antipatie fața de Viviana Sposub, dar nici nu poate spune că ar mai putea lucra cu el. Dragne preferă să o evite și nu vrea să mai dea curs discuțiilor cu și despre Viviana.
„Nu aș spune că am antipatie, dar nu suntem pe aceeași lungime de undă. Sunt mai multe concurente, nu doar una. Viviana. Nu este, în opinia mea, un om real. Este un om fals. Eu nu prea rezonez cu oamenii falși.
Multe când se dă REC sunt așa. Sunt oameni care în fața televizorului sunt aceste călugărițe, aceste Andreea Marin. Realitatea nu este așa. Eu nu vreau oameni de acest gen în preajma mea”, a declarat Nicoleta Dragne în emisiunea Oanei Radu.