În plin război dintre Rusia şi Ucraina, din ce în ce mai mulţi români îşi pun întrebarea ce s-ar întâmpla dacă o rachetă lansată de ruşi este prost controlată şi nimereşte accidental România.
Explicaţiile ministrului Apărării
Vasile Dîncu, ministrul Apărării, susţine însă că un război nu porneşte niciodată accidental, dintr-o greşeală. Iar cât priveşte ameninţările cu arme nucleare, oficialul consideră că românii sunt apăraţi în primul rând de raţiune, potrivit Digi24.
„O ameninţarea nucleară este în primul rând o ameninţare de descurajare. Așa a fost definită. A fost escaladare să aibă toţi arme nucleare ca să se teamă unul de altul, să se anuleze posibila nebunie a unui om, pentru că nimeni nu vrea să se sinucidă, nici nebunii nu vor să se sinucidă. Din perspectiva asta, este improbabil să înceapă cineva un război în care se sinucide şi pe sine, pentru că fiecare ştie ce potenţial nuclear are celălalt”, a declarat Vasile Dîncu, ministrul Apărării.
„În al doilea rând, mecanismul valizei nucleare, despre care vorbim noi, cu un buton roşu pe care ar apăsa un nebun din greşeală sau un copil care se joacă în jurul valizei, este doar o metaforă, pentru că este un mecanism.
Dacă decizia politică o poate lua unul singur, am văzut generali speriaţi și în jurul lui Putin, oameni care nu se puteau controla şi pe care îi ţinea la distanţă de 20 de metri…
Decizia politică s-ar putea lua, dar există o serie de decizii de siguranță, decizii tehnice, până a pune în aplicare. E un lung şir de decizii tehnice pentru a pune asta. Credem că nu se poate face asta şi din punct de vedere procedural”, susţine ministrul.
„Nu trebuie să ne temem de acest lucru. Ameninţarea nucleară este de multă vreme, a rămas şi rămâne o ameninţare. Este un fel de ultima posibilitate şi una la care nimeni nu poate apela niciodată”, a dat asigurări Vasile Dîncu.
Vladimir putin ameninţă cu războiul nuclear
Preşedintele rus, Vladimir Putin ameninţă cu războiul nuclear. Asta, în timp ce armata rusă trimisă în Ucraina nu arată foarte bine, este destul de dezorganizată şi prost coordonată, precum şi o lipsă de provizii.
Vladimir Putin s-a dovedit a fi unul dintre cele mai imprevizibile personaje politice ale istoriei recente. Acţiunile preşedintelui rus par a fi greu de anticipat. Pus la zid de Occident, nu este de mirare că ameninţările Moscovei continuă să crească. Situaţie care poate conduce spre cel mai negru deznodământ.