Reclamă

A făcut furori în sezonul patru și a fost un personaj destul de mediatizat. Ionuț Gojman s-a retras din lumina reflectoarelor și se ocupă de propria afacere. A renunțat la cafeneaua pe care o deținea în centru orașului și s-a reorientat către altceva.

Lumea nu l-a uitat nici acum pe cel mai cunoscut concurent de la „Insula Iubirii”, din sezonul patru. Și-a continuat parcursul și în timpul celui de-al cincilea sezon, unde a mers în Thailanda, drept ispită. Împreună cu iubita sa de la acea vreme, Mirela Baniaș, a avut prima sa apariție mediatizată. Acum se ocupă de businessul său, o spălătorie auto.

Ionuț Gojman își câștigă acum banii din noua sa afacere, o spălătorie auto

A închis cafeneaua din centrul orașului Târgu Mureș, iar acum se ocupă de noua sa afacere, o spălătorie de mașini. Nu se poate plânge de nimic, pentru că se pare că are capacitățile necesare de a face față problemelor pe care le întâmpină.

social media

Fostul concurent de la „Insula Iubirii” a avut o evoluție controversată

Împreună cu fosta sa iubită, Ionuș Gojman și Mirela Baniaș pășeau spre locul unde aveau să trăiască testul suprem al iubirii lor. Deși iubirea nu cunoaște limite, așa se pare că a fost și în cazul lui Ionuț. Aflat în Thailanda, fidelitatea sa nu a trecut testul. Astfel, el a căzut pradă ispitei Nicoleta.

Nici iubita sa de atunci nu a rămas cu ochii în soare, încât și-a îndreptat atenția către Mircea. Bărbatul a vrut ca relația lor să continue și după încetarea emisiunii. Acest lucru nu a fost posibil, încât dragostea pe care Mirela i-o purta lui Ionuț nu se consumase defintiv. În urma ceremoniei finale, aceasta a încercat să își recâștige iubitul.

Deși a făcut o ultimă încercare, Ionuț nu a mai vrut să dea o șansă relației celei cu care a fost împreună. Acest lucru a fost dovedit de momentul în care a avut de ales între iubire și ocazia de a deveni ispită în sezonul următor. Astfel, Ionuț Gojman a ales cea de-a doua variantă.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro