Speak, a fost de curând invitat în cadrul podcastului „Fain și simplu” găzduit de Mihai Morar. Printre altele, artistul a vorbit despre suferință, relații trecute, dar și iubita sa din prezent, Ștefania.
Ștefan Sprianu și Ștefania au parte de o frumoasă poveste de dragoste de mai mult de patru ani. Artistul și-a cerut iubita în căsătorie chiar în timpul emisiunii „Asia Express”. Înainte ca ce doi să plece în această aventură, Speak a avut o discuție serioasă cu consoarta sa.
„Nu mă așteptam să…..”
„Mai rău decât în Asia Express e greu să mă gândesc că mi se întâmplă mie. Nu cred că o să ajung să cerșim pentru mâncare și cazare.Dar am zis să vedem ce se întâmplă acolo. Nu mă așteptam să mă cert cu ea, de asta am acceptat să megem împreună. I-am zis: vezi că am semnat, să nu te schimbi, niciodată, să nu te schimbi că suntem la televizor. Ea a zis că merge pentru experiență. I-am zis o dată treaba asta și atât, știam cum e, eram de doi ani împreună, vedeam cum se raportează la chestii acasă, cum se raportează la oameni, că nu e invidioasă, nu calcă pe cadavre, e competitive, dar e fair-play.”, a declarat Speak în podcastul lui Mihai Morar „Fain și simplu”
Înainte de a fi într-o relație cu Ștefania, Speak a fost cuplat cu nimeni alta decât Adelina Pestrițu. Cu toate că nu mai sunt de mult timp împreună, artistul a declarat că a avut de câștigat în urma acestei relații și a conștientizat multe lucruri.
„Deși nu s-a terminat între noi cum trebuie, mie mi-a adus cel mai mare plus din ultima perioadă pe parte de inteligență emoțională. Acum știu exact că nu ai cum să schimbi un om, că dragoste cu japca, cu forța nu se poate, că nimeni nu-i perfect. Niciodată nu există iubirea ca în filme…pentru că-s filme. Dacă ar fi iubirea ca în realitate s-ar închide filmul în 10 minute.” a spus Speak în cadrul podcastului