Reclamă

Este a șasea zi de război în Ucraina, iar Rusia nu dă semne ca ar intenționa să oprească atacul. Chiar în timp ce delegațiile celor două țări s-au întâlnit pentru a discuta o posibilă pace, forțele din Rusia au atacat, din nou. Astfel, au fost luate măsuri extreme, iar civilii sunt răsplătiți în cazul în care se opun soldaților ruși.

Situația este critică în Ucraina, astfel că au fost luate măsuri extreme. Vladislav Atroșenko, primarul orașului Cernihiv, din nord-estul Ucrainei a anunța că oferă recompense considerabile civililor care apără orașul. Locuitorii orașului, cu o populație de 300.000 de locuitori, au fost îndemnați să distrugă echipamentul militar al rușilor și o să fie răsplătiți pentru acest lucru.

 „Trupele ruse sunt în preajma Cernihivului, vor să cucerească orașul. Apelul meu către toți locuitorii din regiune este să facă tot posibilul pentru a distruge echipamentul militar, orice tip de arme și combustibilul inamicilor. Este esențială oprirea oricărui soldat rus. Acest lucru este valabil mai ales în regiunile nordice. Cine poate ajuta apărarea, să o facă”, a declarat Vladislav Atroșenko, potrivit gazeta.ua.

Recompense considerabile pentru cei care se opun rușilor

În postarea făcută publică de către presa din Ucraina se arată și ce recompense considerabile vor primi civilii care se alătură luptei. Primarul Vladislav Atroșenko a anunțat că va oferi bani frumoși pentru cei care distrug echipamentul militar al rușilor.

Astfel, se pare că în cazul incendierii unui vehiculului blindat inamic, primarul oferă un „bonus personal” de 150.000 de grivne, ceea ce însemnă aproximativ 5.000 de dolari. De asemenea, un tanc rusesc scos din uz „valorează” 8.300 de dolari. Iar cei care reușesc să distrugă o rezervă de combustibil a inamicilor vor primi aproximativ 6.500 de dolari. Pentru un soldat rus capturat se oferă 300 de dolari.

Volodimir Zelenski, reacție vehementă

După ce Rusia a lansat un nou atac, chiar în timpul negocierilor, Volodimir Zelenski a avut o reacție vehementă. Acesta a cerut un tribunal internațional care să pedepsească aspru acțiunile Rusiei, după ce o rachetă a lovit cartierele rezidențiale din Harkov. În urma acestui atac mai mulți civili au fost uciși, iar alții răniți.

„Astăzi, trupele ruse au bombardat Harkov folosind artileria cu rachete. Aceasta este, fără nicio îndoială, o crimă militară. Un oraș liniștit. Cartiere rezidențiale liniștite. Niciun singur obiect militar la vedere.

Pentru o astfel de crimă, trebuie să existe un tribunal. Unul internațional. Aceasta este o încălcare a tuturor convențiilor. Nimeni în lume nu te va ierta pentru uciderea oamenilor pașnici ucraineni. Aceasta este Ucraina. Aceasta este Europa. Acesta este anul 2022. Răul, înarmat cu rachete, bombe și artilerie, trebuie oprit imediat.”, a mai transmis Volodimir Zelenski.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro