Reclamă

Lidia Buble este o artistă frumoasă și talentată din țară. Aceasta a reușit să obțină ce și-a dorit de mică, apreciere, faimă și mulți fani care să o susțină. Deși, acum are tot ce își dorește, începuturile sale nu au fost ușoare, iar artista a avut mai multe slujbe la care nu te-ai fi așteptat.

Despre Lidia Buble se știe ca este o artistă desăvârșită și că provine dintr-o familie numeroasă. Aceasta este apropiată de familia sa și mereu postează fotografii alături de frați sau părinți pe conturile sale de socializare. Tatăl artistei este pastor și a fost strict cu aceasta din cauza comportamentului său. Talentul său a făcut-o cunoscută și a ajuns ușor la inima publicului.
Lidia Buble a fost ajutată de Adi Sînă pentru a-și îndeplini visul său în industria muzicală și anume să devină o cântăreață apreciată. În trecut, Lidia nu s-a făcut remarcată, a fost elevă a unui liceu cu profil sportiv din orașul Deva și a luat bacalaureatul cu nota 6,10.
Social Media

Lidia Buble a făcut curățenie într-o cafenea

Aceasta nu și-a mai continuat studiile din cauza condițiilor din familie. S-a angajat pentru a fi un sprijin financiar familiei.  Deși nimeni nu credea, Lidia Buble făcea curat într-o cafenea dintr-un mall, apoi a lucrat ca bonă.

„Am spălat vase și făceam curat la cafeneaua de pe mall Deva și am lucrat la solar, acolo”, a mărturisit artista în urmă cu ceva timp.

După ce a plecat din Deva și a venit în București, planurile i s-au schimbat. Și-a dorit să ajungă în Capitală să înceapă o facultate, însă s-a angajat ca bonă și apoi manager într-un parc auto. Totuși, aceasta avea un vis, să devină artistă.

„Sunt o persoană independentă. Am lucrat şi ca bonă timp de un an de zile, să mă întreţin, la şeful PNL sector 5, Bucureşti, Cristian Olteanu. Am mai fost manager de vânzări auto la Ţiriac Auto, aproximativ doi ani.”, a spus Lidia Buble în presă.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro