Simona Gherghe le-a făcut cunoștință fanilor, pentru prima dată, cu băiețelul ei. Frumoasa prezentatoare a așteptat ca Vlad Ioan să fie creștinat, pentru ca mai apoi să-l poată arăta tuturor.
Simona Gherghe și-a botezat băiețelul
De foarte multe ori, în mediul online, Simona Gherghe a fost întrebată de urmăritorii ei când va decide să arate și fața băiețelului ei. Deschisă și apropiată de oamenii care o iubesc, vedeta le-a promis că va face publice imagini cu fața micuțului ei după ce acesta va fi botezat. Iar cum creștinarea lui Vlad Ioan a avut loc sâmbătă, astăzi, Simona Gherghe a hotărât că a venit momentul să le arate tuturor cât de frumos este copilul ei.
”El este VLAD THE ONE! ❤️? Puiul nostru, a doua noastră minune, Vlad Ioan, proaspat crestinat!”, este mesajul postat de Simona Gherghe pe Facebook.
Și, ce-i drept, așteptarea a meritat din plin, pentru că Vlad Ioan este o superbitate de copil. Micuțul are ochii de culoarea mării și este de o frumusețe răpitoare, semn că a moștenit tot ce este mai bun de la părinții săi. Și, așa cum era de așteptat, prietenii virtuali au transmis o mulțime de mesaje în care își manifestă admirația pentru proaspătul creștin.
Simona Gherghe este o mamă mândră și are toate motivele, mai ales că acum și-a împlinit un alt mare vis, acela de a-și vedea fiul botezat. Vlad Ioan a fost creștinat sâmbătă, iar părinții au dat o super petrecere în cinste sa, la care au luat parte toți cei dragi.