Reclamă

Situația din Ucraina este fără doar și poate subiectul momentului. Atenția tuturor statelor este îndreptată către țara care a fost bombardată de atacurile rusești. Vladimir Putin a pus tot mai multă presiune pe Volodomir Zelenski pentru a ceda. În a doua zi de război în care atât militari, cât și civili și-au pierdut viața, Rusia este deschisă să negocieze cu Ucraina. Chiar și așa, Vladimir Putin impune o condiției Ucrainei: armata ucraineană să se retragă din lupta cu trupele rusești.

Ministrul de Externe rus: ,,Noi suntem pregătiţi pentru negocieri, în orice moment”

După ce Rusia a speriat o lume întreagă cu amploarea războiului, acum țara pare dispusă să negocieze cu Ucraina. Ministerul de Externe de la Moscova a spus că acest lucru va avea loc doar atunci când armata Ucrainei va renunța la lupta împotriva Rusiei.

,,Noi suntem pregătiţi pentru negocieri, în orice moment, prin condiţia ca forţele armate ucrainene să asculte apelul nostru şi să depună armele”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Serghei Lavrov, citat de ,,Le Monde”.

Declarațiile ministrului de Externe nu fac decât să stârnească controverse. Armata rusă este acuzată că a omorât civili. Tot vineri, Serghei Lavrov a precizat că Rusia nu vrea un război cu țara vecină. Rusia și-ar dori de fapt, ,,demilitarizarea” Ucrainei.

Detalii de ultim moment. În ce condiții acceptă Rusia să negocieze cu Ucraina - condiția impusă de Vladimir Putin
Reuters

,,Nu vrem ca Ucraina să mai fie controlată din exterior”, a mai spus Ministrul de Externe, notează Mediafax.ro.

Declarațiile controversate nu se opresc aici. Tot Serghei Lavrov spune că Rusia își dorește ca Ucraina să își decidă singură soarta de acum încolo. Este cunoscut faptul că în ultima vreme, Ucraina a încercat să se apropie mai mult de Occident, iar legătura cu alte state îl deranjează pe Vladimir Putin. De fapt, acesta ar fi motivul pentru care a declanșat o acțiune de o asemenea amploare, care a provocat panică în întreaga lume, susține Serghei Lavrov.

„Rusia nu putea rămâne indiferentă la apelurile directe ale șefilor dumneavoastră de stat pentru asistență militară în fața unui agresor. În conformitate cu obligațiile noastre aliate, președintele Putin a decis să conducă o operațiune militară specială de demilitarizare și denazificare a Ucrainei, astfel încât, eliberați de această opresiune, ucrainenii își pot determina liber viitorul”, a mai spus Ministrul de Externe în spațiul public.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro