Reclamă

Astfel, conform agendei aflată pe site-ul Guvernului, de la ora 11:00 premierul Nicolae Ciucă participă la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Totodată, de la ora 18:00, Ciucă va discuta cu premierul Ucrainei, Denis Șmihal.

1. Rusia a atacat Ucraina

Deși era de așteptat că Vladimir Putin își va duce planul la bun sfârșit, tot a fost un șoc pentru întreaga Europă faptul că Rusia a atacat Ucraina. Dimineață, Vladimir Putin a spus clar că cine va îndrăzni să răspundă acestui atac va fi distrus. La rândul său, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski este sigur că Ucraina va ieși învingătoare din această luptă.

Și în România este agitație din cauza acestui eveniment tragic. La momentul transmiterii acestei știri are loc o ședință a CSAT în care se vorbește despre ceea ce urmează să se întâmple.

2. Nicolae Ciucă a condamnat acțiunea militară a Rusiei

De dimineață, premierul Nicolae Ciucă a condamnat decizia lui Vladimir Putin de a ataca Ucraina. El a transmis că țara noastră este alături de Ucraina. Oficialul le-a transmis românilor să fie calmi, subliniind faptul că țara noastră este membră a NATO. Așadar, România se bucură de toate garanțiile de securitate.

Generalul în rezervă a mai transmis că Guvernul țării și instituțiile cu atribuții în domeniu vor aplica toate măsurile pentru gestionarea acestei situații.

Tensiuni uriașe în Guvernul României. Gestul pe care l-a făcut Nicolae Ciucă după ce Rusia a atacat Ucraina
Captură TV

3. Iohannis: Niciun român nu trebuie să se teamă

Și președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj dur după decizia lui Putin. El a spus că agresiunea militară împotriva Ucrainei va fi întâmpinată de o reacție puternică a comunității internaționale. Și șeful statului le-a transmis românilor că nu au niciun motiv să se sperie.

„Condamn ferm, în numele României, agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, o altă încălcare foarte gravă a dreptului internațional, a suveranității și integrității”, a scris Iohannis pe Twitter.

De asemenea, șeful statului amintește că România este stat membru al Alianței Nord-Atlantice. Acest lucru înseamnă că beneficiem pe deplin de garanții de securitate din partea aliaților noștri.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro