Reclamă

În mai puțin de o lună, familia „Survivor România” se va mări. Partenera fostului concurent Sorin Pușcașu este însărcinată și în curând va aduce pe lume un băiețel. Cei doi sunt în culmea fericirii și așteaptă cu nerăbdare momentul în care își vor strânge pentru prima dată în brațe copilul.

În cadrul competiției „Survivor România”, Sorin Pușcașu și-a pus ordine în gânduri și s-a întors acasă cu planuri mari. Imediat după eliminarea sa, chiar atunci când a ajuns în țară, fostul Războinic și-a cerut iubita în căsătorie. Totul s-a întâmplat pe aeroport, iar inelul a venit din Dominicană. Laura a acceptat imediat, iar acum cei doi își măresc familia.

Partenera lui Sorin Pușcașu este însărcinată și luna viitoare va aduce pe lume un băiețel. Cei doi sunt nerăbdători să devină părinți, iar de curând au realizat o ședință foto impresionantă care să le amintească de această perioadă. Fotografiile au fost postate pe rețelele socială și de către Sorin Pușcașu, iar internauții s-au arătat încântați.

„Atunci când ai mai multe poze care îți plac și faci collage cu 4, că nu te decizi la una din ele. Mai avem puțin și devenim TatiCool și MamiCool.”, a scris Sorin Pușcașu, pe rețelele sociale.

Se mărește familia Survivor! Sorin Pușcașu, fostul concurent al show-ului, va deveni tătic. „Mai avem puțin”
Instagram

Sorin Pușcașu și Laura, părinți de băiat

Viitoarea mămică este și ea extrem de emoționată și așteaptă momentul cel mare. Deși până nu de mult, tânăra nu se vedea în această ipostază, acum este extrem de fericită că va aduce pe lumea un copil.

„Cred că toată viața mea am auzit cuvintele astea: Ești făcută să fii mămică! Însă nu m-am simțit niciodată suficient de pregătită, mă gândeam eu…că fără studii în psihologie, medicină, fără să mă cunosc suficient și fără o stabilitate financiară, nu am eu nici un drept să aduc pe lume un suflet!

Însă știu că sufletul ăsta mic, pe care îl port în pântec, m-a ales pe mine să-i fiu mămică, că a venit la momentul potrivit, și doar când @sorinpuscasuofficial a venit în viața mea! Sunt în extaz de când sunt însărcinată! Mă bucur de fiecare mișcare, de fiecare sughiț al tău, sau poftă a mea! Te iubesc bebelușule, te iubesc dinainte să știu de tine!”, a scris și Laura, pe rețele sociale.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro