Reclamă

Theo Rose este una dintre cele mai iubite artiste de la noi. Tânără, mereu binedispusă și pusă pe glume, cântăreața a demonstrat că nu este mereu doar lapte și miere, așa cum unii probabil au impresia despre ea. 

În timp ce se afla în centrul Bucureștiului, Theo Rose a avut parte de o surpriză neplăcută pe care, fără să se gândească prea mult, a împărtășit-o și fanilor săi din mediul virtual.

Theo Rose a făcut o criză de nervi în fața fanilor. Ce a enervat-o pe artistă

Se pare că Theo Rose a încercat să își lase mașina în zona Guvernul, dar cel care se ocupa de parcare i-a cerut o sumă impresionantă de bani, iar acest lucru a lăsat-o fără cuvinte.

„(…)Mi-a zis să-i dau 147 de lei. Am rămas blocată și îi zic apoi, adică 15 lei, 14, 7 lei, nu? La care el îmi spune că nu, că prețul este cum a zis el pentru că este o zonă exlcusivă din București.

I-am zis de ce dracu așa mult? Dă-l dracu de Guvern, de tot, că eu nu plătesc 150 de lei pentru 30 de minute, nu am nevoie de nimic, nu vreau. (…)

 După ce am făcut scandal, mi-a zis că a fost o glumă și că mă cunoaște de pe TikTok, că-s una dintre artistele lui preferate. Doamne, ce am mai zis acolo!”, le-a povestit artista fanilor.

Theo Rose a făcut o criză de nervi în fața fanilor. Ce a enervat-o pe artistă: „De ce dracu...”
Instagram

Ce spune Theo Rose despre relația cu iubitul ei și căsătorie

Într-un interviu pe care i-a dat revistei Viva în luna decembrie, Theo Rose vorbea despre relația pe care o are cu Alex Leonte, iubitul ei, dar și nunta pe care ar urma să o facă.

„Nu am fost cerută. Locuiesc cu același om de aproape cinci ani. Nici nu cred că ar mai fi cazul. (râde). Prețuiesc căsătoria. E un legământ special pe care îl faci când ești convins de faptul că îți dorești o viață întreagă alături de persoana de lângă tine.

Te sperie atunci când nu ai o convingere în sensul ăsta. Eu mi-am dat timp să înțeleg ce trăiesc, ce vreau, ce caut. Nimic nu mă poate presa să fac un pas atât de important”, spunea atunci artista.


Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro