Reclamă

Marea actriță Carmen Tănase este o persoană care are mereu ceva de spus. După zeci de ani petrecuți pe marile scene ale teatrului, Carmen poate spune că le-a văzut pe toate. Deși este foarte greu de impresionat, recunoaște că elanul tehnologiei a cam luat-o prin surprindere. Despre asta, dar și despre superficialitatea oamenilor, actrița a povestit în podcastul lui Radu Țibulcă.

Carmen Tănase este iubită de o țară întreagă. Rolurile ei, atât cele de la teatru, cât și cele din seriale, au fost jucate monumental și i-au adus mii de aplauze și aprecieri. Actrița a fost mereu ancorată în realitate și a emis păreri avizate despre cele mai discutate subiecte. Invitată în podcastul lui Radu Țibulcă, Carmen nu s-a ferit să își arate indignarea față de oamenii superficiali.

Carmen Tănase a tras un semnal de alarmă despre resposabilitatea generațiilor din ziua de azi

Carmen Tănase este îngrijorată de faptul că tinerii din ziua de azi se folosesc greșit de tot ceea ce înseamnă tehnologie și sunt mult mai nepăsători. Actrița consideră că prea puțini sunt cei care își doresc o meserie în adevăratul sens al cuvântului și că toti își atribuie statute care nu li se cuvin.

Pe fondul acestei discuții, Radu Țibulcă a aruncat la fileu un subiect destul de interesant. Acesta a provocat-o pe Carmen să își exprime părerea despre oamenii care fac compromisuri și care nu își asumă responsabilitatea. Ca exemplu pentru cele două probleme a fost dată Maria Georgiana, tânără care face averi din OnlyFans.

Carmen Tănase nu s-a ferit să își spună punctul de vedere. Actrița a recunoscut că nu cunoaște personajul în speță, dar crede că în spatele fiecărei alegeri există o motivație destul de puternică.

„Ea și-a asumat ce face. Poate că oamenii care o critică nu au trecut prin ce a trecut ea. Nu știu, că nu o cunosc. Nici nu știu despre cine este vorba. Poate că-i o fată, pur și simplu. Sau poate că-i o fată cu un trecut în spate, nu ai de unde să știi.

Sunt și oameni care s-au născut cu noroc în viață. Sunt și oameni care au dat cu piciorul norocului. Sunt și oameni care au dat de greutăți mari și s-au îmbogățit pe interior, ei pe ei”, a declarat Carmen Tănase la „Vin de-o poveste”.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro