Oficialul britanic susține că există indicii conform cărora Rusia pregătește cel mai mare război din Europa din 1945 încoace. Într-un interviu pentru BBC, Boris Johnson a precizat că o astfel de acțiune ar avea un cost uman imens.
Întrebat dacă o invazie rusă în Ucraina este considerată iminentă, premierul Marii Britanii a explicat că nu există semne care să arate altceva. Planul lui Vladimir Putin este clar: Rusia vrea să invadeze Ucraina și să înlocuiască Kievul, a mai explicat Johnson.
Putin aruncă lumea în aer
De asemenea, oficialul britanic aținut să menționeze faptul că o astfel de acțiune ar presupune un cost uriaș în vieți omenești.
”Mi-e teamă că planul pe care îl vedem este pentru ceva ce ar putea fi cu adevărat cel mai mare război din Europa din 1945 încoace, fie și numai în ceea ce privește amploarea sa”, a declarat Boris Johnson, pentru CNN.
Totodată, Boris Johnson a mai precizat că oamenii nu trebuie să ia în considerare doar decesele ucrainienilor, ci și a tinerilor ruși.
Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a decis să convoace astăzi Consiliul Național de Securitate al SUA. Subiectul principal al discuțiilor ține de războiul care este pe care să înceapă între ruși și ucrainieni.
James Cleverly: O invazie a Ucrainei este iminentă
De asemenea, tot astăzi, ministrul de stat pentru Europa și America de Nord, James Cleverly, a făcut anumite declarații îngrijorătoare. Și el susține că invadarea Ucrainei de către Rusia este iminentă. Acesta susține că există toate premisele pentru ca președintele rus să ia această decizie extremă.
Și secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, este convins că Vladimir Putin va ataca în curând Ucraina. Militarul a declarat că Vladimir Putin nu joacă la cacealma. În opinia oficialului american, oficialul rus are la dispoziție multe opțiuni, iar Ucraina ar putea fi atacată în scurt timp. Lloyd Austin susține că Vladimir Putin a asamblat deja anumite lucruri care vor duce spre o invazie de succes.