Reclamă

De-a lungul timpului în spațiul public politicienii au făcut foarte multe gafe. Unele dintre ele au fost amuzante, altele au fost de-a dreptul șocante. Nimeni nu trebuie pus la zid după o singură greșeală, însă când lucrurile se repetă, românii sunt puși pe gânduri.

Politica românească, plină de gafe

Cu toții ne-o aducem aminte pe social-democrata Viorica Dăncilă. A condus aproape doi ani Guvernul României, timp în care a făcut o mulțime de gafe renumite în acest moment în România.

Acum, un alt social-democrat a șocat pe toată lumea, într-un moment extrem de important pentru țara noastră. Este vorba despre ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu. Într-o perioadă în care Rusia insistă ca americanii să plece din România, iar războiul la graniță este aproape de a începe, ministrul Apărării a fost băgat în ceață de un discurs în limba engleză.

VIDEO De-a râsul, plânsul! Ministrul Apărării, băgat în ceață de limba engleză. Cum a citit Vasile Dîncu un discurs de câteva cuvinte

Vasile Dîncu a participat, astăzi, la o ceremonie alături de secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, și ministrul apărării din Grecia, Nikolaos Panagiotopoulos. Toți au avut de ținut câte un mic discurs, în limba engleză, bineînțeles.

Vasile Dîncu, băgat în ceață de limba engleză

Aici ministrul nostru a avut mici probleme. În filmuleț se poate observa cum Vasile Dîncu este extrem de agitat. De asemenea, el s-a încurcat de mai multe ori în timp ce citea mesajul în limba engleză. Totodată, pronunțarea cuvintelor în această limbă i-a dat mari bătăi de cap.

Secretarul general al NATO, Mircea Geoană, s-a arătat vizibil rușinat de situație la începutul discursului. Ulterior, când Vasile Dîncu a încheiat discursul, Geoană a început să zâmbească.

Vasile Dîncu este politician de mulți ani, iar de profesie sociolog. Pe 25 noiembrie 2021 a fost numit în funcția de ministru al Apărării Naționale în Guvernul condus de Nicolae Ciucă. Vasile Dîncu a mai ocupat funcții de ministru. În Guvernul condus de Adrian Năstase, Dîncu a fost ministru al informațiilor publice. De asemenea, el a fost ministru al administrației și dezvoltării regionale în guvernul condus de Dacian Cioloș, între 17 noiembrie 2015 și 4 ianuarie 2017.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro