Reclamă

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis un dosar penal, în cazul Ditrău, pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare, anunţă Agerpres, iar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat. Ștefan Mandachi, antreprenorul care a construit un metru de autostradă și care deține un lanț fast food, vrea să-i angejeze pe cei doi imigranți.

Antreprenorul sucevean Ştefan Mandachi s-a implicat şi el în scandal, spunând că îi va angaja pe cei doi muncitori din Sri Lanka. El are un lanț de fast food-uri.

„Îi angajez eu ca brutari în orice restaurant de-al meu, cu riscul să pierd clienții sau să provoc răscoale. Ei să pună degetul pe hartă, avem locații în toată țara, îi pun șef de producție la panificație și postez poze cu mine și cu ei în locație”, a scris el pe Facebook. Afaceristul cere internauţilor să-l ajute să dea de cei doi muncitori. El îl critică şi pe patronul brutăriei pentru faptul că a cedat în faţa presiunii locuitorilor. „Eu dacă eram în locul patronului de la Ditrău nu aș fi renunțat la cei doi străini pentru nimic în lume. A fost laș, deși cine știe ce nebuni l-au presat… Știa cu ce probleme ne confruntăm noi antreprenorii, dar a tăcut. Eu preferam să închid restaurantul, să vând afacerea, să fac revoluție, dar n-aș fi renuțat la cei doi brutari”, spune Mandachi.

Proprietarul brutăriei din Ditrău, care a angajat doi bărbați din Sri Lanka, s-a oferit să îi mute pe cei doi din procesul de producție, în urma protestelor din partea localnicilor, care au atras acuzații de rasism la adresa comunei.


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro