Primul parlamentar din România care renunţă oficial la pensia specială a fost deja anunţat. Este vorba despre senatorul de Galaţi, Nicolae Marin. Acesta este secretar adjunct la Pro România şi a declarat oficical că renunţă la pensia specială.
Documentul oficial a fost înregistrat vineri, 31 ianuarie.
„Îndemn toţi parlamentarii, dar în primul rând pe cei din judeţul Galaţi, să facă acelaşi lucru şi să încheiem o dată pentru totdeauna cu discuţiile despre pensiile speciale ale parlamentarilor. Este soluţia cea mai bună, legală, de a renunţa la această indemnizaţie specială care este acordată parlamentarilor care ies la pensie. Este iniţiativa mea, i-am prezentat-o domnului preşedinte Victor Ponta şi dumnealui m-a asigurat că va face acelaşi lucru luni. Apelul meu se îndreaptă în special către actuala guvernare, care încearcă din răsputeri să împiedice majorarea alocaţiilor pentru copii, invocând lipsa fondurilor şi sunt convins că prin astfel de renunţări benevole din partea actualilor dar şi a foştilor parlamentari se vor suplimenta resursele financiare necesare alimentării conturilor din care se fac plăţile pentru copii”, a declarat pentru Agerpres, Nicolae Marin.