Statele Unite ale Americii își închide ambasada din Capitala Ucrainei, după ce Rusia se află cu armata la graniță. Personalul diplomatic care a rămas în țară, va fi transferat pentru o perioadă temporară în Lvov, un oraș în vestul Ucrainei, pentru a fi la adăpost.
Secretarul de stat Antony Blinken a declarat în comunicatul de presă că își dorește siguranța personalului american și cere cetățenilor să părăsească Ucraina.
„Am ordonat aceste măsuri dintr-un singur motiv – siguranţa personalului nostru. Îndemnăm cu tărie pe toţi cetăţenii americani rămaşi în Ucraina să părăsească imediat ţara. Calea diplomaţiei rămâne disponibilă dacă Rusia alege să se angajeze cu bună-credinţă. Aşteptăm cu nerăbdare revenirea personalului la Ambasadă de îndată ce condiţiile o permit.” a declarat Antony Blinken, în comunicatul de presă.
SUA dorește soluționarea conflictului pe cale diplomatică
În urmă cu câteva zile, și consilierul american pentru securitatea națională, Jake Sullivan le-a cerut cetățenilor americani să plece din Ucraina, dându-le termen de 48 de ore. Totodată, aceștia își doresc soluționarea conflictului pe cale diplomatică, fără a avea nevoie de armată.
„Aceste precauții nu subminează în niciun fel sprijinul nostru sau angajamentul nostru față de Ucraina. Angajamentul nostru față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei este neclintit. De asemenea, continuăm eforturile noastre sincere de a ajunge la o soluție diplomatică. Rămânem angajați cu guvernul rus în urma apelului președintelui Biden cu președintele Putin și a discuției mele cu ministrul de externe Lavrov. Calea către diplomație rămâne disponibilă, dacă Rusia alege să se angajeze cu bună-credință. Așteptăm cu nerăbdare să ne întoarcem personalul la Ambasadă de îndată ce condițiile o permit.”, a declarat Jake Sullivan.
Serviciile consulare la Ambasada SUA sunt suspendate începând de duminică. O mică prezență consulară va fi în Lviv pentru servicii de urgență. Oficialii le-au cerut cetățenilor americani să părăsească cât mai repede Ucraina, care, în moment, reprezintă o posibilă zonă de conflict și poate fi invadată de Rusia oricând.