Reclamă

Potrivit revistafermierului.ro, din nefericire pentru agricultura din ţara noastră, şi în acest an vremea şi ritmul rapid de retragere a multitudinii de substanţe active care sunt folosite în produsele destinate protecţiei plantelor, fac subiectul celor mai mari provocări din acest segment de activitate. Astfel, aşa cum este de altfel şi firesc, găsirea soluţiilor adecvate care să facă faţă cu brio acestor provocări, reprezintă preocuparea principală a companiilor furnizatoare de input-uri, dar şi a fermierilor, fie ei mici sau mari.

În acest sens, în data de 27 ianuarie 2020, Alcedo a demarat sesiuneile de întâlniri cu fermierii, pentru a prezenta actualizarea portofoliului de produse şi noutăţile din acest sezon agricol. La nivel naţional se desfăşoară aproximativ 30 de astfel de întâlniri.

Totodată Alcedo a făcut public parteneriatul cu Vantage.

„Alcedo este brandul prezent în fermele din România de 30 de ani. Da, anul acesta, în 2020, Alcedo împlinește trei decenii de existență, fiind la ora actuală cel mai mare distribuitor de produse pentru protecția plantelor și semințe de la noi din țară. Vantage este singura companie din piață care oferă un ciclu complet de produse, servicii, suport tehnic și consultanță destinate practicării agriculturii de precizie. Așadar, prin prisma acestui parteneriat, începând cu acest sezon, Alcedo pune la dispoziția fermierilor echipamente, utilaje și servicii pentru o agricultură de precizie care să facă față cerințelor unei tehnologii moderne”, a arătat Vicențiu Cremeneanu, președintele companiei Alcedo.

Directorul companiei Vantage, Florin Mişcodan, a oferit informaţii despre noul partener Alcedo.

„Echipa Vantage a adus treptat conceptul de agricultură de precizie în fermele românilor, fiind singura companie de pe piață care oferă un ciclu complet de servicii și produse destinate practicării agriculturii de precizie, precum și suport tehnic și consultanță. Compania Vantage a venit în momentul potrivit în ajutorul fermierilor români cu soluții complete de gestionare a fermei și a reușit să schimbe percepția fermierilor asupra modului de practicare al agriculturii”.

„Anul acesta, derogarea pentru Nuprid AL 600 FS s-a acordat doar pentru tratamentul semințelor de porumb. Alcedo propune fermierilor ca alternativă pentru tratarea semințelor de porumb utilizarea insecticidului Langis pentru dăunătorii din sol, urmat de tratament imediat după răsărire cu Mospilan 20 SP împreună cu Faster Delta. Cum la floarea-soarelui nu s-a acordat derogare pentru utilizarea neonicotinoidelor, soluția oferită de Alcedo este utilizarea insecticidului Langis pentru viermii sârmă, urmat de tratament imediat după răsărire cu Faster Delta”, a spus directorul de marketing Alcedo, Gabriela Rizescu,

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro