Reclamă

Astăzi, 12 februarie 2022 se sărbătorește un mare Sfânt. Toți creștinii ar trebui să știe ce sfânt este prăznuit de către Biserica Ortodoxă.

În data de 12 februarie, în fiecare an, se sărbătorește Sfântul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei.

Sfântul Meletie a trăit între anii 310 și 382. Acesta s-a născut în Armenia Mare, unde a și locuit toată viața. Părinții săi erau creștini, iar Meletie a ajuns o persoană blândă și smerită, fiind iubit de toată lumea.

Încă din copilărie, aceste învață dogmele credinței creștine și ajunge cunoscut pentru viața pe care a avut-o, când Cuvântul lui Dumnezeu era cel mai important și s-a dedicat acestui stil de viață, de rugăciune și fapte bune.

Acesta a fost numit episcop al Sevastiei, apoi a urmat Veria Siria. După câțiva ani, cuviosul ajunge arhiepiscopul Antiohiei, înlocuindu-l pe Eudoxie, care a a devenit patriarhul Constantinopolului.

Când a intrat în cetate, antiohienii l-au primit cu brațele deschide pe episcop și mai mulți dintre aceștia își botezau copiii cu numele său. Din păcate, însă, Episcopul a fost înlăturat din scaun de către eretici. A fost chemat din nou, în perioada domniei împăratului Iulian Apostatul, între anii 361 și363.
Dexologia

Sfântul Meletie a fost izgonit e trei ori

De trei ori a fost izgonit Sfântul Meletie, din scaunul sau, de către ereticii arieni, în Armenia. Astfel, când noul împărat îmbrățișează păgânismul, îl trimite în exil pe episcop, care se întoarce câțiva ani mai târziu, când va ajunge la conducere împăratul Iovian. Următorul conducător îl izgonește din funcție, iar Sfântul Meletie se întoarce din nou în 373.

Sfântul Meletie a fost prieten cu Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz, Ioan Hrisostom, Grigore de Nyssa, care după decesul lor, au devenit Sfinți.

În 381 Sfântul Meletie a trecut în neființă în timpul desfășurătorii lucrărilor la Sinod. Acesta a fost îngropat, inițial, în Biserica Sfinților din Constantinopol, iar moaștele sale au fost aduse în locul unde și-a petrecut cea mai lungă perioadă din viață, în Antiohia.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro