Victor Slav și Bianca Drăgușanu au avut una dintre cele mai mediatizate relații. Faptul că tot ce făceau a fost mereu pus sub lupa celor de acasa le-a dăunat foarte mult celor doi. Tocmai din cauza asta, lucrurile între ei nu au mai funcționat și au decis să meargă pe drumuri separate. Cei doi au împreună o fetiță, pe Sofia, de care se ocupă în mod egal.
Victor Slav a fost mult timp unul dintre cei mai râvniți burlaci de la noi. La rândul ei, Bianca Drăgușanu era „vânată” de toți bărbații potenți financiari, dar se pare că „băiatul de la meteo” i-a căzut cu tronc. Cei doi s-au apropiat mai mult ca niciodată în momentul în care au participat la „Dansez pentru tine”. Dansul lasciv dintre ei a aprins flacăra iubirii, iar de acolo, până la o relație în adevăratul sens al cuvântului a mai fost un singur pas.
Victor Slav și Bianca Drăgușanu păstrează legătura de dragul Sofiei
Bianca Drăgușanu și Victor Slav se potriveau de minune, iar faptul că activau amândoi în televiziune a fost un mare plus pentru ei. Lucrurile au evoluat natural între cei doi, iar la scurt timp a apărut fetița lor, Sofia. Toți știu că un copil unește două persoane, dar se pare că Victor și iubita lui nu au putut trece pentru neînțelegerile din cuplu.
Deși a mai avut și alte partenere în afară de Bianca, Victor Slav a primit mereu întrebări legate de ea și de relația pe care au avut-o. Invitat recent la „Detectorul de minciuni”, Oana Radu l-a provocat să recunoască dacă regretă sau nu căsnicia cu Bianca Drăgușanu. Asumat din fire, Victor nu a stat prea mult pe gânduri și a oferit răspunsul mult așteptat.
„Nu regret nimic din ce am făcut în viața asta. Toate lucrurile așa au trebuit să se întâmple, sunt sigur de asta. Nu am regrete în viață până în momentul de față. Ș nu o să am nici de acum încolo”, a spus Victor Slav.