Reclamă

Carmen Tănase este una dintre cele mai iubite actrițe din România.

Deși foarte mulți oameni, inclusiv politicieni, și-ar fi dorit să o vadă în politică, actrița nici nu vrea să audă așa ceva. Carmen Tănase susține că a muncit prea mult, ca unii să-i facă imaginea praf. Preferă să fie un simplu observator.

1.Un joc murdar

De ce a refuzat Carmen Tănase să intre în politică. Motivul e uluitor
social media

Invitată la emisiunea lui Denise Rifai, Carmen Tănase a vorbit deschis și sincer despre mai multe subiecte. Printre care și faptul că nu își dorește să aibă de a face cu politica.

„Nu am ce să caut în această politică. În această politică este un joc murdar, în care dacă intră cineva care chiar dacă are gânduri bune și iubește țara asta și nu vrea să participe la nicio mârșăvie, imaginea sa e făcută praf în două săptămâni.

Eu nu am muncit o viață să vină unii să îmi facă imaginea praf. Nu e vorba numai de politica de la noi. Eu sunt observator și ca orice cetățean comentez. E vorba de ce se întâmplă în politică în general pe glob. De 32 de ani lucrurile au mers în jos, nu numai în politică, în toate domeniile. Nu aș putea să particip la asta că nuaș putea să fac nimic.

Dacă aș putea să fac ceva, poate că mi-aș asuma acest risc. Însă e o energie cheltuită aiurea și poate și eu aș fi terminată și nu are niciun sens.”,a declarat Carmen Tănase, la emisiunea lui Denise Rifai.

2.Perioada comunismului

Îndrăgita artistă a vorbit și despre cum a simțit comunismul, mai ales că tatăl său a fost deținut politic la acea vreme.

„Nu sunt o nostalgică. Pot să văd acum, la 60 de ani, părțile bune și părțile foarte rele. De frică nu mi-a fost. Tatăl meu a fost arestat politic și lucrul asta m-a înfuriat și nu mi-a dat voie să mă las pradă fricii. Eram inconștient de curajoasă. Eram și foarte tânără și când ești tânăr ești și inconștient.

Aveam în spate suferință tatălui meu care a lăsat acasă o femeie neajutorată și un copil pentru că și-a respectat principiile. Poate că de-asta sunt războinică acum. Dacă tatăl meu a putut face asta, nu văd de ce eu aș face altfel”, a declarat actrița în emisiunea lui Denise Rifai.


Reclamă

Share.

Alexandra Neacșu, are 24 de ani și e absolventă a Facultății de Artă Geo Saizescu. Îi plac foarte mult filmele sci-fi, cărțile horror și adoră să gătească. În prezent cochetează și cu arta și este membră fondatoare a „Teatrului Nou”.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro