Soția lui Andi Moisescu, Olivia Steer, a fost amendată de curând, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), din cauza unei postări pe Facebook legată de victimele Holocaustului.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat după ce reprezentanţii Institutul Elie Wiesel au luat atitudine, după ce Olivia Steer a adresat o intrebare jignitoare la adresa victimelor de la Auschwitz.
Olivia Steer a fost amendată de CNCD, după o gafă șocantă xenofobă
În respectiva postare, pentru care Olivia Steer a fost amendată de CNCD, a asociat evreii gazați la Auschwitz și comorbiditățile pacienților cu COVID.
„Mesajul publicat de Moisescu Olivia Venturia (fostă Steer): „Întrebarea serii: evreii gazați la Auschwitz aveau comorbidități, nu-i așa?’ reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată’, a notat CNCD într-un comunicat.
Reprezentanţii Institutul Elie Wiesel sunt de părere că de la antivaccinarea anti-COVID la antisemitism e doar un pas şi au tăguit în postare şi Consiliul National pentru Combaterea Discriminării.
Ca urmare a textului apărut pe Facebook, Olivia Steer a fost amendată de CNCD cu 5.000 de lei, decizia fiind luată cu unanimitate de voturi.
Soția lui Andi Moisescu este o cunoscută antivaccinistă
Nu o dată Olivia Steer a făcut declarații șocante legate de vaccinurile de toate felurile. Vedeta făcea, în vara lui 2020, o declarație și mai șocantă, susținând că vaccinurile antigripale sunt cauzează coronavirus.
„Orban anunță că statul va achiziționa 3-4 milioane de doze de vaccin antigripal, până la toamnă. Îl înțeleg. Tătaru dă ca sigur că România va avea o nouă epidemie Covid-19, în octombrie. Îl înțeleg și pe el.
Ce nu înțeleg e de ce românii ar fi atît de proști încît să se vaccineze cu vaccinurile antigripale ale lui Orban, cauzatoare de coronavirus (vezi studiul de mai jos), ca să îi confirme lui Tătaru teza cu valul 2′, a comentat Olivia Steer, într-un mesaj pe Facebook.