Dan Negru face parte, în prezent, din familia Kanal D. Dar asta nu este singurul lucru surprinzător pentru fani.
Se pare că îndrăgitul prezentator este și profesor asociat și predă la o universitate din Timișoară. Dan Negru este uimit de noile generații și este foarte entuziast să predea.
Ce apreciază Dan Negru
„Am șansa să predau la universitate ca profesor asociat și întâlnesc studenți. Să știi că au răbdare! Întâlnesc puști admirabili, care au răbdare. Răbdarea înseamnă inclusiv că ei sunt în anul I, în anul II, III, IV…e o răbdare asta.
Sigur că există și unii care vor de azi pe mâine. E greu! Eu nu m-aș uita cu atâta depreciere la cei care vin. Și sunt mult mai smart (deștepți) decât generația mea, (Horia) Brenciu, Răduleasca (Mihaela Rădulescu), Negru, (Andreea) Marin, Teo (Trandafir), aștia care am făcut televiziune în epoca de piatră. Cei care vin acum sunt mult mai atenți la detalii. Mie îmi plac!”, a mărturisit Dan Negru pentru WOWbiz.ro.
În cadrul interviului, prezentatorul a ținut să menționeze că a fi mentor, este mult mai important decât a fi profesor. Dan Negru crede că un mentor te poate influența cel mai mult și au o mai mare grijă de cei care se pregătesc să facă o anumite meserie de vocație.
„Contează mult mentorii în orice meserie! Spre deosebire de un profesor, care te învață, un mentor te contaminează cu un job! M-au contaminat mulți…Titus Munteanu, Valeriu Lazarov, ăștia sunt oamenii care au construit televiziunea în România…Am stat cu domnul Cristian Țopescu. Am filmat multe cu el, am povestit multe. Aveau o eleganță a lor!
Am povestit și cu Teo (Trandafir) despre cuvântul ăsta, smerenie. Aveau o bunătate și o smerenie. De pe urma tuturor lecțiilor pe care le-am învățat de la oamenii aceștia, am rămas cu bunătatea. La final cu asta rămâi: Bunătatea rămâne! Tot ce rămâne după noi e ce dăm.”, a declarat Dan Negru, potrivit sursei citate.