Frank a dezvoltat o dependență neobișnuită pentru populara gustare mexicană, Takis. Bărbatul are aproape 70 de ani, dar arată foarte bine pentru vârsta lui, în ciuda alimentației nesănătoase.
Acesta a ajuns la punctul în care nu poate funcționa nici o zi fără să nu consume chipsurile și trebuie să simtă mirosul lor cel puțin la fiecare 70 de secunde.
Cine este Frank, bărbatul care s-a declarat dependent de chipsurile firmei Takis
Frank este un cetățean american care suferă de o dependență extrem de periculoasă pentru sănătatea lui. Se apropie de 70 de ani, însă s-ar părea că nimic nu i s-a părut vreodată mai gustos decât aceste snacksuri.
„Mă numesc Frank, am 68 de ani și sunt dependent de chipsurile Takis. Prima dată când mi-am cumpărat o pungă de Takis a fost în anul 2015. În momentul în care papilele mele gustative au simțit acel gust de chili pentru prima dată, inima mi-a luat-o din loc. Iar de atunci nu s-a mai oprit. De obicei țin pungi de chipsuri chiar și în dubiță, pentru că niciodată nu știi când ți se face poftă.”, a explicat bărbatul pe TikTok.
@addictivefood
♬ original sound – addictivefood
De ce este periculos să consumi atât de multe chipsuri
Takis sunt o marcă de chipsuri tortilla de porumb vândute de Barcel, cu sediul în Mexic. Sunt cunoscute pentru crusta lor picantă și sunt disponibile în patru arome cu intensități diferite de iuțeală.
De ce nu este bine să le consumi? Ca oricare alte chipsuri, principalele probleme sunt cele legate de stomac. O dietă constantă de chipsuri picante poate inflama mucoasa stomacului, o afecțiune cunoscută sub numele de gastrită.
Pediatrii susțin că gustările picante precum Takis au adus mai mulți copii la camera de urgență în fiecare an. Dacă astfel de probleme de stomac continuă, ele se pot transforma în ulcere gastrice. Și această afecțiune poate fi atât dureroasă, cât și periculoasă.