În cadrul unui podcast, Andreea Antonescu a vorbit despre motivul care a determinat-o să pozeze goală într-o revistă pentru adulți. A povestit inclusiv despre perioada în care în scara blocului în care locuiau părinții ei au fost lipite poze cu ea fără haine.
Andreea Antonescu se numără și ea printre frumoasele vedete de la noi din țară care au pozat în revistele pentru adulți. Acest lucru s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, însă se pare că a făcut-o motivată de un singur lucru.
Andreea Antonescu, motivul pentru care a pozat în revistele pentru adulți
Andreea Antonescu nu a fost de acord, inițial, să apară în revistele pentru adulți, însă ceva a făcut-o să se răzgândească. Pentru a fi de acord să se dezbrace și să realizeze cele mai sexy imagini, blondina a cerut suma de 30 000 de euro. La scurt timp, directorul revistei a sunat-o spunându-i că este de acord să-i ofere această sumă pentru a poza.
Acest lucru s-a întâmpla în anul 2002, iar suma de 30 000 de euro nu se putea obține prea ușor la acea vreme.
„Au început telefoanele de la fotbaliști. S-au terminat repede. Au fost diferențe de cultură, diferențe de înălțime. O copertă m-a făcut de la copil femeie. Mă întrebam, oare ce am făcut? Dar am rămas cea mai bine plătită, eu la 1,57, 42 de kilograme. Tot eu am rămas cea mai bine plătită. Mulțumesc lui Dumnezeu am rămas în istorie pentru chestia asta”, a mărturisit Andreea Antonescu, în cadrul podcastului.
Fratele Andreei Antonescu a refuzat să mai țină legătura cu ea
Se pare că acele poze au devenit, rapid, extrem de controversate. Aparițiile incendiare i-au cauzat probleme destul de serioase cu membrii familiei sale. Fratele artistei s-a arătat extrem de deranjat din cauză că sora sa a ales să pozeze goală, fapt pentru care a decis să rupă orice legătură cu ea.
„Frate-miu mi-a zis: până aici a fost. Spera într-o zi să mă mărit și să nu mai am numele ăsta. Încăpățânată cum sunt, mi-am păstrat numele chiar dacă m-am măritat”, a declarat cântăreața.