Ana Aslan s-a născut în 1897 și a decedat în anul 1988. Ea a trăit 92 de ani și se pare că secretul vieții lungi a acesteia stătea și în modul în care lua mesele. De asemenea, medicul acorda o atenție uriașă calității alimentelor pe care le consuma.
Menajera sa, Ioana Preda, cea care a fost alături de Ana Aslan mai bine de zece ani, a povestit modul în care își trăia doctorița viața. Se pare că femeia mânca corect, la ore fixe și niciodată nu se grăbea. La masă servea alimente cât mai naturale și le recomanda tuturor evitarea alimentelor din conservă. De asemenea, ea consuma multe fructe, multe legume, mânca foarte rar carne congelată și făcea multă mișcare.
1. Cum și-a trăit Ana Aslan viața
”Carnea de vită era nelipsită. Se îngrijea foarte mult, nu se sătura niciodată, când îi era foame zicea: ”Dă-mi o bomboană!”.Ținea la siluetă. O bomboană, atâta lua și gata”, spune Ioana Preda, conform Antena 3.
Ana Aslan a fost o femeie care a știut cum să se întrețină. Menajera povestește că atunci când mergea la restaurante, medicul își comanda numai mâncăruri de calitate. Totuși, faptul că trăia o viață de lux nu a împiedicat-o să învețe să gătească, chiar dacă avea bucătarul ei. Anumite preparate și le făcea singură.
2. Dieta anti-îmbătrânire a Anei Aslan
Menajera spune că Ana Aslan lua masa întotdeauna la 1:30. Chiar dacă era singură la masă, purta mereu o ținută frumoasă și bijuterii. În ceea ce privește carnea, Ana Aslan le clasifica în următorul fel: carne de vacă, pește, pasăre, miel/oaie, porc. Apoi recomandă ficatul, limba, în general carne de la animalele care se hrănesc, la rândul lor, mai curat. Le prefera rasol sau, câteodată, făcute la cuptor.
Ana Aslan este o femeie care a schimbat lumea. În primul Război Mondial, aceasta a îngrijit soldații în spitalele militare din spatele frontului de la Iași.