Ultima gală înainte de marea finală a adus eliminarea din cadrul competiției „Bravo, ai stil!” a Amnei. Artista a primit cele mai puține voturi din partea publicului, așa că a părăsit emisiunea. Amna a făcut câteva declarații despre ce a însemnat pentru ea toată experiența și despre colegele de platou.
Imediat după ce rezultatul a fost aflat, Amna a ținut să vorbească cu fanii din mediul online și să împărtășească cu ei câteva gânduri legate de tot ce a însemnat „Bravo, ai stil!”. Cântăreața a mărturisit că a fost o experiență grea pentru ea, încărcată și se bucură că a reușit să ajungă atât de aproape de final.
„Drumul meu la «Bravo, ai stil!» s-a încheiat fix în această seară și sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am trăit. Sunt recunoscătoarea pentru experiența de neuitat pe care am avut-o. A fost o experiență foarte frumoasă și foarte obositoare în același timp. Mai ales pentru că am reușit să dorm câte două ore pe noapte, nu știu cum am reușit să fac această performanță. În luna decembrie am avut și evenimente și studio și filmările de la «Bravo, ai stil!».
Mă felicit că am reușit să le duc cu brio, iar cea mai mare bucurie, mai presus de orice, este faptul că prietena mea Adina a rămas în competiție și a fost salvată de voturile voastre. Am răsuflat super ușurată când am văzut ca a rămas în competiție.
Vă mulțumesc încă o data pentru toate mesajele frumoase, pentru că ați fost lângă mine în toată perioada asta. Noi ne vedem mai departe aici pe Insta.”, a spus Amna.
Amna, despre conflictele de la „Bravo, ai stil!”
De asemenea, Amna a mai vorbit și despre conflictele din cadrul competiției, care nu au fost puține. Aceasta a mărturisit că a preferat să se țină la distanță de intrigi și a ales calea mai pașnică. Vedeta este obișnuită cu atmosfera de competiție și cu astfel de situații.
„Toți cei care mă sfătuiați să fiu mai dură la tv și să fiu mai pe poziții să știți un singur lucru. Merg la competiții de la 14 ani și am învățat așa: competițiile se termină dar noi trebuie să rămânem oameni, despre asta este vorba. Mie nu îmi place agresivitatea, nu îmi place să deranjez și consider că e mult mai important ca după finalul unui concurs să strâng mana cu acei oameni și să mă bucur atunci când îi văd pe stradă sau în alte emisiuni.”, a mai declarat Amna.