Conducerea Ministerului Apărării Naționale a luat decizia de a-l numi în funcția de comandant al CSA Steaua pe colonelul Mădălin Hîncu. Interesant este că, Florin Talpan, deși rămăsese singur în cursa pentru postul de comandant, fiind sigur că va ajunge în funcție, controversatul jurist a primit o lovitură din partea conducerii MAPN, acesta nefiind nominalizat.
Miercuri, 29 ianuarie, a avut loc la sediul clubului ceremonia prin care colonelul Mădălin-Sorin Hîncu a fost numit comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București. La ceremonie a fost prezent și Marius Balu care i-a urat succes printr-un mesaj noului comandat, spunând că este sigur că Hîncu va face față noilor provocări aduse de funcția în care a fost numit. Acesta vorbește și despre pregătirea clubului CSA Steaua București pentru reprezentarea României la Olimpiada de la Tokyo din acest an.
„Steaua a dat României o constelație strălucitoare de campioni olimpici, dar și mondiali, europeni și naționali. Ca urmare, avem în fața noastră un început de drum cu o însemnătate aparte, un drum plin de responsabilități, presărat cu subiecte mereu actuale, cu priorități pe care le voi reafirma cu fiecare ocazie”, a declarat Marius Balu.
Clubul Steaua a trecut prin momente triste în urmă cu o săptămână, când cel care a condus clubul în ultima vreme, Cristian Cârlan, a decedat. Acesta era favorit la conducerea Steaua, însă cum acest lucru nu a mai fost posibil, șefii ministerului au ales un alt colonel pentru numirea în funcție.