Începutul de an i-a găsit pe Speak și pe iubita lui, Ștefania departe de casă. Cei doi au ales să se relaxeze în Seychelles, o destinație de lux preferată de către mulți colegi de breaslă. Din păcate, escapada lor nu a avut un final fericit. La întoarcerea către casă, Speak și iubita lui au fost depistați cu Covid, iar acela a fost punctul în care aventura lor abia a început.
Speak și Ștefania s-au distrat de minune în Seychelles. Cei doi au ales să își reîncarce bateriile desparte de casă. Artiștii aveau nevoie de această pauză, mai ales că pregătesc o mulțime de surprize pentru fanii lor. În Seychelles, îndrăgostiții s-au întâlnit și cu Smiley și Gina care și ei se aflau acolo pentru deconectarea de la urban.
Speak și iubita lor au stat mai bine de o săptămână plecați, timp în care și-au făcut o mulțime de amintire. Cei doi nu vor uita, cu siguranță, nici drumul către casă. La întoarcere, artiștii au fost nevoiți să urmeze procedurile de călătorie și s-au testat. După mai multe teste efectuate, au aflat că sunt pozitivi Covid.
Speak a plătit o mică avere pentru o cameră precară
Speak și iubita lui se află în izolare de două zile, dar, din fericire, nu au niciun simptom grav. Ce este mai trist este faptul că lasă foarte mut de dorit condițiile de cazare. Artistul s-a asigurat că alege unul dintre cele mai scumpe hoteluri din Jakarta, dar a fost dezamăgit. Camera în care sunt nevoiți să își petreacă timpul nu îți justifică deloc prețul.
„În cameră nu se poate sta. Eu de când am intrat aseară în cameră mi s-a înfundat nasul și mă doare gâtul. E un mucegai, ceva de nedescris. Am dormit cu masca pe față toată noaptea. Măcar putem să stăm afară și mergem acolo doar noaptea ca să ne culcăm. Dacă mî întrebați, eu aș dormi afară, la ce e în cameră.
Acest hotel e top trei hoteluri e izolare din Jakarta. Am ales cea mai scumpă cameră și e mai rău ca-n „Asia Express”. Ea nu arată rău, arată a ceva vechi, stilul Eforie, anii 1900, dar e foarte multă mizerie și e foarte mult mucegai. Mâncarea e îngrozitoare și nu ne lasă să comandăm din afară. Comunicarea nu există, oamenii nu știu engleză. Ca să înțelegeți, toată afacerea asta cât un hotel de mare lux de oriunde din lumea asta.” a spus Speak pe Instagram.