Pentru Selly, anul 2021 a fost unul cu urcușuri și coborâșuri. Vloggerul a dat lovitura cu piesele și filmul lui, dar, din păcate, proiectul muzical din care făcea parte a ajuns la final. Andrei Șelaru nu renunța așa ușor, iar acum, când online-ul este la putere, are o nouă idee cu care speră să dea lovitura.
Selly este pus pe fapte mari anul acesta. Așa cum le-a promis fanilor, sfârșitul 5GANG nu va însemna și sfârșitul lui. Vloggerul are multe idei de proiecte, iar pe una dintre ele a divulgat-o, în exclusivitate pentru playtech.ro. Se pare că Andrei Șelaru plănuiește să continue tot în online, acolo unde s-a făcut și remarcat.
„În primul rând mă pregătesc de zor să lansez, cel mai probabil chiar în luna februarie, noua serie de minireality care se va intitula „ La muncă”, alături de unii dintre prietenii mei cei mai buni.
Va fi o rețetă, destul de clasică, dar și de aparte, în egală măsură, în care ne veți putea urmări cum încercăm să ne angajăm în diverse locuri și cum și facem față provocărilor”, a declarat Selly pentru sursa menționată.
Selly a dat greș cu emisiunea lui
Anul trecut, Selly a încercat un proiect inedit pentru el. Vloggerul a cochetat cu televiziunea și a adus pe micile ecrane un proiect unic în România. Din păcate, „Selly Show” nu a avut prea mult succes, iar după câteva luni, Andrei a pus lacătul pe proiectul lui de suflet.
Privind retrospectiv, Selly a realizat care a fost gafa care l-a costat atât de mult. Vloggerul a vrut să împuște doi iepuri dintr-o lovitură. Astfel, acesta a mutat conținutul de pe TV și în online. Acolo, audiența este diferită. Tânărul nu a fost singurul care a sesizat această greșeală. Încă din prima ediție, Dan Capatos l-a avertizat să nu facă asta. Selly nu l-a ascultat și se pare că finalul a fost inevitabil.