Reclamă

Adriana Iliescu a născut pentru prima dată la vârsta de 66 de ani. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, care nu a avut nicio problemă de sănătate. În urma acestei nașteri, femeia a reușit să obțină un record mondial la acest capitol. Numele și povestea sa au ajuns extrem de cunoscute în întreaga lume.

În prezent, fiica Adrianei Iliescu a împlinit 17 ani și s-a transformat într-o adevărată domnișoară. Aceasta are grijă de ea și a devenit din ce în ce mai frumoasă. Eliza este elevă la Liceul ”Dimitrie Paciurea”, la profilul uman, clasa de filologie. Tânăra spune că are planuri mari de viitor, iar mama sa a învățat-o mereu să se descurce singură în viață. Elizei îi place să cânte la pian și să citească. După ce termină liceul, aceasta își dorește să urmeze două facultăți și să urmeze cariera mamei sale, de a ajunge cadru didactic. Tânăra își dorește să ajungă profesoară în învățământul românesc.

Arhivă

Eliza nu-și va cunoaște tatăl niciodată

Până în acest moment, fosta profesoară, Adriana Iliescu și-a crescut fiica singură și i-a explicat întotdeauna că mereu se vor avea una pe cealaltă. I-a mai explicat că a venit pe lume printr-un procedeu mai special. Deși, copila nu a acceptat în primă fază că ea nu va avea tată, pentru că nu se știe cine este, Eliza a acceptat situația și este alături de mama sa pe care o iubește extrem de mult.

”Elizei i s-a explicat procedeul (n.r. prin care a fost născută) pas cu pas, i s-a povestit cum a evoluat în burtică, ce riscuri au existat, cum s-a născut. I s-a spus și că au existat riscuri mari. A înțeles, asta până la partea în care i s-a explicat că nu își vă cunoaște niciodată tatăl pentru că nimeni nu știe cine este acel bărbat”, au declarat apropiații Adrianei Iliescu, conform Cancan.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro