Radu Itu este unul dintre cei 12 ,,Faimoși” care luptă în cadrul competiției ce a debutat ieri la Pro Tv.
Cine este Radu Itu
,,Faimosul” are 29 de ani și este pălărier. Tânărului îi plac provocările și adrenalina, motiv pentru care în 2018 a participat la emisiunea ,,Ninja Warrior”, emisiune ce a fost difuzată tot la Pro Tv. În anul 2021, acesta a participat la ,,Splash! Vedete la apă”, difuzat de Antena 1.
Pălărierul s-a pus pe slăbit înainte de a pleca în Republica Dominicană. În cadrul unui interviu acordat cu puțin timp înainte de pleca în aventura vieții sale, acesta a mărturisit că s-a antrenat din plin pentru a fi în formă pe traseu. Radu Itu preciza atunci că a slăbit destul de mult și că au fost zile în care a mâncat o dată pe zi sau deloc.
,,Nu știu dacă am ceva care să mă sperie. Eu deja m-am antrenat. Mănânc o dată pe zi sau chiar deloc. De aia am și slăbit, eu eram mai îndesat puțin. Totuși, cred că foamea și lipsa telefonului”, a precizat Radu Itu.
,,Cred că traseele (n.r. vor fi dificile). În primul rând pentru că nu le cunosc, și în al doilea rând, clima. O să duc dorul familiei, mele, iubitei mele, prietenilor, motocicletei și pălăriilor mele”, a mărturisit Radu Itu pentru Pro Tv.
Ideea de a avea propria afacere i-a venit atunci când era într-o vacanță în Bali, unde a întâlnit un localnic, care l-a sfătuit să își pună în valoare această pasiune. Nu a mai fost decât un pas pentru a începe afacerea, întrucât ajuns în România, acesta a reușit să fure meserie de la un bărbat care deținea un magazin de pălării.
„Aveam o pasiune pentru pălării și înainte. Mi-am spus că de ce să nu le fac eu dacă tot am învățat chestia asta”, a spus Radu Itu într-un interviu în trecut.