Mihai Mărgineanu și-a spus foarte indignat părerea despre nedreptățile care se întâmplă în lume de când este această pandemie. Într-o postare pe Facebook, actorul nu s-a mai putut abține și a răbufnit spunând lucrurilor pe nume. Acesta a abordat un subiect destul de sensibil despre problemele care sunt în România.
Este un cetățean vaccinat și cu toate acestea nu este de acord deloc cu restricțiile și schimbările fără logică de care are parte Europa și mai ales România. Acesta a avut de suferit în plan profesional din cauza faptului că regulile impuse în pandemie nu au permis desfăşurarea spectacolelor.
1. Ce declară Mihai Mărgineanu despre pandemie
Artistul a început postarea explicând oamenilor că este una dintre persoanele care a trecut prin boală și s-a și vaccinat după. Însă, problemele care ne înconjoară sunt mai presus de asta, spune artistul. Una dintre ele este faptul că în România încă nu poți cumpăra medicamente speciale pentru virus din farmacii.
„Aştept de 2 (doi) ani să se termine mizeria asta şi văd că nu dă niciun semn că s-ar termina. Am stat închis în casa, şi eu şi restul lumii. Am avut magazine închise, n-am mai putut merge la concerte, m-am adaptat cum am putut ca să nu mă duc la dracu’ cu capu’ . ( ia uite şi-o rimă). Am trecut prin boală că, deh, aşa e când cunoşti multă lume şi crezi că ţie nu ţi se întâmplă.
Autorităţile mi-au spus că dacă trec prin boală devin imun şi mi-au dat un cod (incredibil dar adevărat … mi-au dat un cod QR !). După aia s-au răzgândit şi au zis că nu mai e de ajuns să iei boala că tre’ să te şi vaccinezi. M-am şi vaccinat, dă-i dracu de proşti insistenţi ! Şi uite aşa s-au băgat mai multe tipuri de vaccin.
L-au izolat pe ăla făcut de engleji (Astra Zeneca) că pandemia a fost şi contemporană cu porcăria lor de Brexit. (pandemia-porcăria …altă rimă !) Uşor-Uşor n-a mai fost bun nici Jonhson că, cică, ala e clasic. (au ajuns şi vaccinurile să se clasicizeze ca muzica sau ca dramaturgii. Ne-am dat dracu’!) Dar, în schimb, în farmacii nu găseşti antivirale nici dacă tragi cu tunul!”, a scris artistul în mediul online.
2. Artistul e de părere că în spatele testelor PCR este mai mult o afacere
O altă problemă pe care o aduce Mărgineanu la cunoștință publicului sunt restricțiile și modul în care nu sunt corect aplicate. În primul rând acesta susține că restricțiile impuse nu au fost prea corect gândite, iar panica instaurată nu a ajutat cu nimic situația pandemică în care ne aflăm. De asemenea, cel mai important punct al mesajului este prețul unui test PCR, care depășește cu mult bugetul oamenilor.
”Bun! M-am vaccinat cu cel mai “la modă” vaccin. Două doze ca aşa zice treaba! Pfizer (cred că aşa se scrie). Între timp au fost vreo 4 valuri de îmbolnăviri şi au mai introdus nişte “restricţii” . De restricţiile alea vechi şi prosteşti nu s-a făcut nimeni responsabil. Nimeni-Niminea ! Zici că nici n-au fost închise TOATE restaurantele, toate spectacolele, toate muzeele, toate activităţile timp de câteva luni de zile .
Zici că nu s-a indus panica de către presă de parcă ne mâncau extratereştrii de vii! Zici că nu contează ca un test costă în medie 80 de euro cam peste tot şi numai eu cred că am cheltuit vreo 3.000 de euro pe teste în perioada asta (din care doar unul a ieşit pozitiv, fir-ar să fie! ). S-au cam îmbogăţit unii!”, a mai spus Mhai Mărgineanu.
3. „Autorităţile sunt PRAF, n-au nimic în cap, îşi dau cu stângul în dreptu’ şi nu îşi asumă nicio responsabilitate”
La finalul postării actorul a evidențiat faptul că oamenii nu mai știu ce reguli să respecte și care sunt mai bune de fapt. Ca exemplu a dat chiar situația în care se află cu excursia lui din Austria. Deși în România este de ajuns vaccinul pe care îl are administrat pentru a merge la ski, în Austria nu. Concluzia lui Mihai Mărgineanu este una la care probabil multă lume a ajuns.
„Am făcut boala, m-am şi vaccinat! Dar acuma tre’ să mai fac un vaccin . Booster-ul! (are nume de SUV) De ce ? Pentru că Austria a hotărât ea-de-una-singură că nu mă pot duce să schiez acolo fără booster. Daca n-am booster tre să fac PCR (aş fi schiat în România, dar la noi mai mult stau în telescaun sau la coadă decât pe schiuri în viteză).
Cu două vaccinuri la bord şi boala făcută, austriecii îmi mai cer un cod! (că dacă nu plăteam vacanţa de schi din octombrie, nu mă mai duceam în ţara aia plină de subalterni lispiţi de simţul umorului, nici ca prizonier !). Aşa că plec la schi şi trebuie să mai plătesc un PCR (toată viaţa am urât PCR-ul şi acuma nu mai pot umbla fără el în buzunar!) , în loc să beau bere de banii ăia. (80 de euro împărţit la 3,5 euro halba egal doar 22 de beri) . E scumpă berea în Austria, fir-ar!
Şi mai ziceţi voi ăştia mai catolici ca Papa că suntem noi răi şi necivilizaţi! Când, de fapt, autorităţile sunt PRAF, n-au nimic în cap, îşi dau cu stângul în dreptu’ şi nu îşi asumă nicio responsabilitate nici să-i pici cu ceară de albine încinsă şi au comportament de secretare din multinaţionale. (alta rimă!)”, a explicat el.