Reclamă

Alexandra Ungureanu și Andreea Tonciu au format cea mai aprigă echipă de rivale de la „Bravo, ai stil! Celebrities”. Cele două se certau mereu pe ținute și aveau păreri în contradictoriu. În timp ce unii credeau că totul este făcut doar de dragul show-ului, se pare că lucrurile sunt mult mai serioase între ele. Atât de serioase încât Alexandra Ungureanu a decis să o elimine, sub orice formă, pe Tonciu din viața ei.

Alexandra Ungureanu și Andreea Tonciu încă sunt la cuțite, deși emisiunea în care au fost concurente s-a încheiat demult. Cele două vedete au fost extrem de vehemente una la adresa celeilalte, dar Tonciu a fost mereu mult mai vocală. Alexandra a ales să fie mai tăcută și să lase ținutele să vorbească pentru ea, iar asta a enervat-o cel mai mult pe colega ei, Andreea.

La „Bravo, ai stil! Celebrities”, Andreea Tonciu s-a simțit mereu atacată de către Alexandra din punct de vedere stilistic. Atunci când a intrat în competiție, Tonciu și-a propus să plece acasă cu marele premiu. Planul ei a fost dat peste cap în momentul în care a apărut Alexandra Ungureanu. Vedeta a avut unele dintre cele mai bune ținute din toate sezoanele și, drept dovadă, a plecat cu marele premiu acasă.

Alexandra Ungureanu, mai vehementă ca niciodată la adresa Andreei Tonciu

Acum, invitată la emisiunea fostei sale colege, Oana Radu, Alexandra Ungureanu a acceptat să fie supusă detectorului de minciuni. Artista nu s-a ferit să vorbeasă despre relația pe care o are acum cu Andreea Tonciu. Cele două nu sunt deloc prietene, semn că certurile dintre ele au fost cât se poate de serioase. Tonciu a continuat să o atace pe Alexandra și în afara competiției, iar acela a fost momentul în care artista a decis să o blocheze.

„Am scurte momente în care sunt extrem de impulsivă și fac un gest fără să mă gândesc, în 30 de secunde. Andreea a apărut cu sora ei într-o emisiune și m-a distrat cum a pus problema, uitând tonul pacifist în care încheiasem totuși sezonul. A zgândărit-o ceva și și-a adus ea aminte de războiul pe care l-am avut și care, din punctul meu de vedere, s-a terminat de mult.

A spus despre mine niște lucruri, din care se vedea că are râcă pe mine. A zis că sunt artistă, dar știm noi la ce! Dubios! Și că nu am voce! Astea sunt ultimele lucruri pe care ar putea cineva să le zică despre mine. Putea să fie, totuși, mai inventivă, mai creativă, aș fi râs. Am blocat-o imediat pe Instagram, dar după mi-a părut rău!, a spus Alexandra Ungureanu la „Detectorul de minciuni.”


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro