Theo Rose este astăzi una dintre cele mai de succes artiste din România. Dar nu doar faptul că este talentată o face să fie apreciată de public.
Recent, Theo Rose a apărut pe Antena 1. Dar nu ca să cânte. Nea Marin le-a dus pe vedete, inclusiv pe Theo, acasă la o familie de rromi căldărani. Larisa și Theo Rose trebuiau să o ajute pe soția căldărarului. Tinerele au primit mai întâi ținute populare, care să asemănau cu cele ale rromilor. Dar se pare că această familia a topit-o complet pe tânăra cântăreață.
Un om cu suflet bun
Clipul a fost postat pe platforma TikTok și a strâns sute de mii de vizualizări. Fanii artistei au fost emoționați să o vadă pe Theo cum se comportă când nu este pe scenă. Mulți internauți au lăudat-o pentru faptul că are un suflet bun și este o persoană sinceră.
“Mă pasionează și mă simt foarte bine printre oamenii ăștia. Mi se pare că au personalitate și că au identitate, la fel cum și noi, țăranii avem identitate”, a mărturisit Theo Rose.
În timp ce capul de familie povestea istoria familiei sale, cât și cum se descurcă aceștia în prezent, Theo s-a atașat enorm de mezinul familiei. Băiețelul de câteva luni al familiei pe nume Marcus a intrat imediat pe sub pielea cântăreței.
“Să știți că eu sunt interesată să îl botez pe Marcus dacă nu l-ați botezat încă”, a spus Theo Rose.
Se pare că lui Theo chiar îi plac copiii. Și nu ar trebui să ne mire, având în vedere că de multe ori s-a zvonit faptul că își dorește să se căsătorească și să aibe și un copil.
”E, cu cât mă întreabă lumea mai des, cu atât mie îmi vine să stau mai mult de subiect (nunta). Avem patru ani împreună, suntem ca o familie, ăsta e doar un pas pe care l-am face doar atunci când o să avem condiții bune pentru așa ceva”, a mărturisit Theo Rose în cadrul emisiunii Acces Direct.