Reclamă

Cristina Ciorna este o femeie împlinită acum și se poate mândri că are tot ce și-ar putea dori de la viață. A dat naștere primul său copil în luna iulie a anului trecut, iar de atunci toată atenția ei s-a îndreptat către bebelușul ei. De curând, blondina a făcut declarații cu privire la noua sa viață în postura de mămică, dar și despre ideea venirii pe lume a unui al doilea copil.

Cristina Cioran trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei de până acum de când a venit pe lume micuța ei fiică, Ema. Alături de bebelușul ei a avut ocazia să experimenteze cele mai frumoase sentimente. Se declară o femeie foarte fericită din toate punctele de vedere.

Cristina Cioran, o mămică mândră

Cristina Cioran a ajuns la vârsta de 44  împlinită și fericită. Vedeta a mărturisit că viața ei s-a schimbat radical în bine de când a venit mamă și că este completă în acest moment. Se pare că nu spune nu ideii de a deveni mamă pentru a doua oară. Momentan, însă, își dorește ca fiica ei să beneficieze de toată atenția și iubirea ei.

„Mă simt foarte împlinită. Într-adevăr îmi lipsea momentul acesta din viață și nu aș fi știut cu adevărat ce pierd dacă nu aș fi avut-o pe Ema. Adică sunt niște momente unice, atât de frumoase, foarte greu de exprimat în cuvinte fără să pari prea obsedată, deci îmi place tare mult!”, a spus vedeta.

„Mi-aș mai dori și alți copii. Nu știu dacă vor mai veni sau va mai veni încă unul, vom vedea anul acesta!”, a mai declarat Cristina Cioran.

social media

Ce-și dorește Cristina Cioran pentru 2022?

Pentru anul 2022, singura dorință a Cristinei Ciorna este ca fetița ei să fie sănătoasă și să aibă parte de tot ceea ce este mai bun. Nu-și face planuri pe termen lung, pentru că vrea să trăiască din plin fiecare clipă alături de fiica sa.

„Tot ce îmi doresc pe 2022 este să fie copilul sănătos, fericit. În momentul ăsta nu mă interesează nimic altceva. Nici nu îmi fac planuri pentru nimic altceva pentru că mă dedic în totalitate Emei. Poate sună ciudat, dar asta e realitatea în momentul de față. Nu știu mai încolo ce va fi.”


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro