Reclamă

Omul de radio a povestit momentele prin care a trecut, după ce tatăl său a trecut în neființă. Actorul Marius Exarhu s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani, în urmă cu puțin timp.

A avut grijă de părinții săi și a încercat să lupte cu tot ceea ce simte. Invitat în cadrul podcast-ului de pe canalul de YouTube Happyfish „Boomerul și Milenialu”, moderat de  Silviu Petcu și Alexandru Zob, Răzvan Exarhu a oferit detalii neștiute.

„Am simțit că s-a întâmplat ceva cu mine. Îți dai la o parte mintea care te face să bocești și să te întinzi pe jos, și îți spui nu, mintea ta trebuie să fie limpede, chiar dacă ești obosit (…).”, a spus acesta

A mers ani de zile prin spitale, pentru a-și vindeca părinții

Timp de trei ani și jumătate, acesta a mers prin spitale și a făcut tot posibilul să aibă grijă așa cum trebuie de părinții lui. Perioada petrecută în spitalul Floreasca i-a lăsat amintiri urâte. Intra în panică și avea crize de anxietate, atunci când trecea pe lângă spital.

„Eu oricum, în ultimii trei ani jumate am făcut, practic, școala ajutătoare de medicină. Am avut grijă de-ai mei, am mers prin spitale. Mă rog, am avut o viață subterană foarte bogată, din punct de vedere medical. Acum, în sfârșit, trec pe lângă spitalul Floreasca și nu mi se mai strânge inima. Intram în panică. Făceam criză de anxietate când vedeam spitalul ăla.”, a mai povestit Răzvan Exarhu

Radioul l-a ajutat pe Răzvan Exarhu să treacă peste toate momentele dificile

„Eu în acest timp am funcționat și, probabil că și asta m-a ajutat să descopăr această tehnică pe care nu știu să o explic. Care mort-copt mă face să deschid microfonul și să încep să vorbesc ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic altceva decât ce am eu de făcut acolo, la radio.”, a mai spus artistul

arhivă

Anunțul despre moartea artistului Marius Exarhu a venit ca un șoc

Pe pagina de Facebook a Maria Filloti, reprezentanții teatrului au făcut anunțul trist. Marius Exarhu s-a stins din viață în jumătatea lumii noiembrie, la vârsta de 84 de ani.

„Ne-a părăsit actorul Marius Exarhu! Marius Exarhu (18 Martie 1937- 14 Noiembrie 2021) a fost actor, între 1955- 1997 la Teatrul de Păpuși ‘Cărăbuș din Brăila. Tot aici, a deținut poziția de director, între 1969- 1971 și 1990- 1993. La Teatrul Maria Filotti a putut fi aplaudat în ultima perioadă, în spectacolele ‘Casa, regia Sânziana Stoican și în ‘La grande magia, regia Radu Nichifor. Dumnezeu să-l ierte!”, a fost mesajul transmis pe pagina de Facebook


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro