Reclamă

Valeria Lungu este cunoscută ca fiind influencerul cu cea mai rapidă ascensiune zilnică. Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil” a recunoscut că pe contul ei de Instagram vin, zilnic, în jur de 1000-1500 de urmăritori. Din online, vedeta a reușit să trăiască viața la care a visat mereu. Dacă acum lucrurile par simple, copilăria Valeriei a fost marcată de un eveniment pe care nu îl va uita prea curând.

Valeria Lungu se prezintă mereu în fața fanilor cu zâmbetul pe buze, dar nu mulți sunt cei care știu prin ce dramă a trecut când avea câțiva anișori. Vedeta a povestit, recent, că mama ei a fost ținta unui atac la comandă. Pe vremea aceea, femeia nici nu avea habar de ceea ce avea să i se întâmple.

Mama Valeriei, Victoria Lungu este o cunoscută interpretă de muzică populară din Republica Moldova. Cu ani în urmă, aceasta a avut o relație cu un bărbat mult mai tânăr decât ea. Părinții acestuia nu au fost niciodată de acord cu relația lor, dar ei au demonstrat că iubirea învinge tot. Sau, cel puțin, aproape tot, căci atentatul a cărei victimă a fost i-a schimbat cursul întregii vieți.

Victoria Lungu a fost în moarte clinică

Victoria Lungu și-a făcut curaj și a vorbit în platoul de la „Acces Direct” despre momentul în care, intenționat, un taximetrist a intrat în coliziune cu autoturismul în care se afla ea. Din păcate, incidentul s-a soldat cu multe daune, printre care și trimiterea Victoriei direct în moarte clinică. Autorul accidentul a scăpat și nu a răspuns în fața legii nici până astăzi.

„Am avut și moarte clinică. După aceea, patru zile trebuiau să mă scoată din comă ca să mă opereze. Băiatului care era lângă mine nu i s-a întâmplat absolut nimic. A durat foarte mult reabilitarea mea. A fost un moment groaznic, am rămas fără muncă, cu un copil mic lângă mine.

(…) Nu puteam să mă ridic, aveam 40 de kilograme, 39. Fetița era clasa a V-a. Norocul meu cel mare a fost că s-a maturizat. Eu plângeam când venea la mine la spital. Mi-a spus să nu plâng, că i-am spus că o să plâng doar atunci când o să mor. Asta mi-a dat putere, să fiu puternică pentru ea.”, a declarat Victoria Lungu la „Acces Direct”.

 


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro