Theo Rose este asumată până la capăt și nu se ferește să spună lucrurilor pe nume. Chiar dacă sinceritatea ei poate fi deranjantă pentru unii, artista a mizat mereu pe transparență. Theo a fost invitata lui Horia Brenciu la podcastul „Lucruri simple”, acolo unde s-a simțit ca la ea acasă. Cei doi au vorbit despre provocările statutului de artist, au cântat și nu numai.
Theo Rose a fost de multe ori asemănată cu un tonomat muzical pe două picioare. Nu este piesă pe care artista să nu știe să o interpreteze perfect și pe care să nu își pună amprenta. Invitată la podcastul lui Horia Brenciu, cei doi nu aveau cum să nu profite de situație și să cânte împreună. Horia s-a convins, încă o dată, că artista este un munte de talent și că poate cânta orice, oricând.
Theo Rose și Culiță Sterp, rivali în topuri
Printre momentele muzicale, Horia și Theo Rose au abordat și subiecte care au stârnit interesul fanilor. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că artista a colaborat cu unele dintre cele mai mari nume din industria muzicală de la noi. Deși toată lumea a speculat că între ea și Bogdan de la Ploiești ar exista sentimente, artista a confirmat, încă o dată, că sunt prieteni. Aceeași relație de prietenie o leagă și de Culiță Sterp.
Provocată de către Horia Brenciu să îl descrie într-un singur cuvânt pe manelist, Theo Rose nu a stat prea mult pe gânduri. Artistei i-a fost foarte ușor să ducă la îndeplinire această provocare, mai ales că îl știe pe Culiță, dar și pe familia lui. Horia Brenciu a fost impresionat de cât de degajată și cât de sinceră poate să fie Theo atunci când vorbește de rivalii ei din topuri.
„Simplu. Să știi că m-a invitat să cânt și am descoperit acolo o familie de oameni simpli și extraordinari. Au stână de oi, au afacere cu brânză, cu astea… sunt oameni foarte mișto!”, a declarat Theo Rose la „Lucruri Simple.”