Valul cinci al pandemiei se conturează tot mai bine și în România. Ultimele zile au adus o creștere a numărul de noi cazuri, fapt ce a determinat intrarea primului județ în scenariu roșu. De asemenea, în numeroase localități din țară incidența a depășit 3 la mie.
Potrivit datelor oficiale, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 4.104 cazuri noi de COVID-19. 239 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică a raportat alte 16 de deces, în ultimele 24 de ore.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Astfel, potrivit ultimelor date județul Cluj este primul din țară care intră în scenariul roșu, cu o incidență de 3,44.
De asemene, 21 de oraşe din România înregistrează o rată de infectare cu COVID-19 cumulată la 14 zile de peste 3 la mia de locuitori. La nivel național, cele mai mari incidenţe se înregistrează în oraşele Rădăuţi (Suceava) – 5,49, Salcea (Suceava) – 5,17, Cluj-Napoca (Cluj) – 5,02, Predeal (Braşov) – 5,01.
Noi restricții aprobate de CNSU
CNSU a aprobat lista noilor restricții pentru valul cinci al pandemiei. Noile măsuri au ca scop limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Potrivit măsurilor adoptate, vor exista noi limitări pentru activitatea restaurantelor, pentru spectacole și evenimente sportive, în funcție de incidența din fiecare localitate în parte.
Astfel, la incidență sub 1 la mie, majoritatea activităților vor fi permise la o capacitate de 50%, pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau care au un test COVID negativ. La incidență peste 3 la mie, capacitatea va fi de 30%. Concertele și festivalurile în aer liber se pot desfășura cu cel mult 500 de spectatori, iar la mitinguri pot participa doar 100 de persoane.
Una dintre principalele restricții vizează masca de protecție. În spațiile publice pot fi purtate doar măști chirurgicale și FFP2, iar cele textile nu vor mai fi permise. În ceea ce privește activitatea magazinelor, acesta vor fi deschise până la orele 22:00. De asemenea, programul altor activități va fi limitat tot până la aceeași oră.